Menu Home

Satul românesc la începutul secolului XX, în „memoriile” preoților din Plevna

 Port numele de familie Constantin, iar prenumele Mihail, numele nașului meu de botez Mihail Vasilescu.
 Născut la data anul 1910, luna august, ziua 5, din părinții, tatăl Paraschiv și mama Sultana, de origine română, religie creștină ortodoxă; având ca profesie agricultura, calitatea, plugari înstăriți.
Domiciliați în comuna Crucea, județul Ialomița, iar dupa noua arondare teritorială face parte din județul Călărași, primind nume nou, Vălcelele.
Părinții mei au venit pe meleagurile Bărăganului prin anul 1890, fiind împroprietăriți aici de stat cu cîte 5 hectare de teren arabil de fiecare, în care suprafața se includea și ½ ha. locul de casă și islaz în vatra satului.
Venind aici, ei și-au părăsit, ca Avraam, satul natal Netezești din județul Ilfov, unde își aveau părinți, frați și surori, și înarmați cu însuflețire și elan de a-și lucra glia, desțelenind-o, ca prin sudoare să obțină rodul îmbelșugat.
Odată veniți în acest sat, care abia începuse să se înfiripeze, ei s-au atașat cu trup și suflet de ceilalți consăteni găsiți stabiliți deja aici.
Într-un mod cât de succint, se cade să redau monografia satului meu natal.
Când am început să gândesc– să percep nu numai ce înseamnă eul, ci să pricep să văd și în exterior, în afară de cuibul în care m-am născut și am văzut pentru prima dată lumina zilei, am 
înțeles că în afară de casa părintească, cu gospodăria ei deja formată, mai erau atât împrejur, cât și în depărtare alte case cu rostul fiecărei familii.
Toate acestea în comun formau satul natal, care pe mijloc și în lungimea lui era despărțit de o vale adâncă, dar seacă, fără apă din izvoare.
Numai când iarna era abundentă în zăpezi și cu venirea primăverii începea topirea lor și prin ploi torențiale, care acestea se scurgeau șuvoi în vale se forma băltoace, în care copii intrau 
cu picioarele goale până la genunchi și turburau apa.
În atare cazuri de inundația văii, nu se putea trece cu căruța dintr-o parte de sat în cealaltă, decât pe un pod de pământ prevăzut la mijloc cu un tub larg de beton pentru scurgerea apelor. În aripa de sat unde aveam locuința nu exista nicio instituție publică – școală, primărie, biserică sau magazine– prăvălii în care să se desfacă mărfurile: manufactură, coloniale, articole casnice, băuturi alcoolice, toate acestea erau plasate pe cealaltă parte de sat.
Dar în anul 1928 părinți clădesc pentru fratele Dumitru (Mitu) o casă spațioasă, prevăzută cu prăvălie și cu un salon de dans pentru tineret și pentru nunți, aceasta fiind unica prăvălie în această latură de sat.
Cu timpul însă, s-au mai înființat încă o prăvălie cu coloniale și o ceinărie. 
Negustorii acestora erau românii, în afară de alți doi, un turc și un grec, mari distribuitori de manufactură și unelte casnice.
Pe vremea copilăriei mele populația satului nu depășea de 300 de familii.
Am ținut să amintesc de această vale ce taie satul în doua, că multe amintiri îmi leagă ființa de ea și la moment potrivit voi trece în revistă despre aceasta.
Părinții mei, odată veniți în sat, fiind dotați cu spiritul hărniciei, ca buni gospodari și-au înjghebat o casă spațioasă, compusă din două camere cu sală pe mijloc, o altă cameră în rând cu acestea, zisă celar, ce ținea loc de cămară încăpătoare ce adăpostea în ea și obiecte de uz casnic ca: urzitor, război de țesut etc. În spatele acestora erau doua camere zise polatră, despărțite printr-un antreu mare în care era prevăzut și focarul cu coșul lui de fum.
Aceste două antree cel din față cu cel din spate avea ușă de comunicare între ele. Casa fiind terminată în versanta laterală cu un grajd pe toată lungimea camerelor din față, cât și a polatrelor și sub acelaș acoperiș,  toate învelite cu tablă galvanizată.
Am făcut minuțios descrierea casei părintești, fiind leagănul nașterii și copilăriei mele, al fraților și surorilor; frați în număr de patru și surori în număr de șase. Casa a dăinuit intactă, așa cum am pomenit-o, construită în anul 1892 și a durat până în anul 1953, când tatăl nostru drag ne-a părăsit pentru totdeauna, la etatea de 82 ani.
Pe parcurs de timp, după ce și-au construit această casă cu galerie la fațadă, cu stâlpii îmbrăcați în scândură fasonată, vopsită în aceeași culoare galbenă-portocalie cu florăria de la streașină, de o aleasă măiestrie frumos confecționată.
Ei s-au preocupat de completarea gospodăriei, cu o magazie cu trei despărțituri, deasupra ei cu porumbar din șipci în lung și curmeziș ca să pătrundă aerul și în așa mod ca să nu iasă porumbul în afară prin aceste ochiuri de șipci.
Această magazie era încadrată de două șoproane pentru adăpostit căruța, pluguri cu o brazdă, cu două brazde, semănătoare, grape de lemn și fier, tăvălug, boroană, secerătoare, vânturătoare, mașină de bătut (curățit) porumb etc.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut