Biserica Mântuitorului Iisus Hristos, continuând în lume lucrarea Sa sfinţitoare, a săvârşit, prin slujitorii ei, arhierei şi preoţi, slujbele sfinte spre binecuvântarea credincioşilor, încă de la momentul întemeierii ei. Astfel, chiar în ziua Cincizecimii, după Pogorârea Sfântului Duh şi după predica Sfântului Petru, Apostolii au botezat 3.000 de oameni, peste care au chemat harul Duhului Sfânt, iar aceştia au format prima comunitate creştină, care „stăruia în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (cf. Fapte 2, 42). Organizând tânăra Biserică, Apostolii au ales şi au hirotonit diaconi (cf. Fapte 6, 6), apoi au hirotonit preoţi (cf. Fapte 14, 23; Tit 1, 5) şi episcopi (cf. Fapte 20, 28; Filipeni 1, 1; 1 Timotei 3, 2) pentru noile comunităţi înfiinţate, iar creştinii bolnavi erau unşi cu untdelemn în cadrul unor rugăciuni făcute de preoţii Bisericii în vederea vindecării lor (cf. Iacob 5, 14-15). Toate aceste lucrări sfinţitoare au fost făcute sub călăuzirea Sfântului Duh, potrivit învăţăturii Evangheliei lui Hristos şi îndemnului Sfântului Apostol Pavel, ca, „în toate Bisericile sfinţilor […] toate să se facă în chip cuviincios şi după rânduială” (1 Corinteni 14, 34, 40). 

 Biserica lui Hristos, prin slujitorii ei, care sunt, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Corinteni 4, 1) povăţuieşte pe credincioşi pe calea mântuirii, împărtăşindu-le prin Sfintele Taine şi ierurgii, prin felurite rugăciuni şi slujbe specifice tradiţiei ortodoxe, harul, binecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu. 

Acestea se revarsă în chip roditor atât asupra legăturii duhovniceşti a omului cu Dumnezeu, cât şi în relaţiile omului cu semenii săi şi cu elementele creaţiei din jurul său. Sfânta Scriptură ne învaţă că „orice făptură a lui Dumnezeu este bună… căci se sjînţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune” (1 Timotei 4, 4-5). 

 Astfel, Biserica a păstrat şi a continuat lucrarea sfinţitoare a Sfinţilor Apostoli, iar Sfinţii Părinţi ai Bisericii au îmbogăţit, cu rugăciuni şi imnuri de inspiraţie biblică, tezaurul liturgic pe care-l avem astăzi. (Preafericitul Părinte Daniel)