Menu Home

Participarea creștinilor (preoți și credincioși) la hram s-a acordat duhovnicește

 Este definitiv constituită concepţia şi convingerea că în cultul divin şi mai ales în Sf. Liturghie se cuprinde, implicit şi explicit esenţialul religiei noastre. Ştiind acest lucru, preotul „să stea bine, să stea cu frică” în această supremă stare de trăire, de manifestare, ca prin trăire să exprime adîncimea adevărului creştin iar printr-o exprimare clară şi îngrijită a cuvântului şi a gestului liturgic să explice necontenit bogăţia doctrinară şi artistică a cultului ortodox. (Pr Ioan Buga)
  Iar când, la hramuri, cercuri pastorale, slujbe misionare, participă un număr mai mare de slujitori și invitați din parohiile învecinate, frumusețea și bogăția în semnificații a cultului divin sunt copleșitoare.
  Această trăire a credinței în spațiul și slujirea liturgică s-a făcut simțită și la hramul parohiei Plevna, când participarea preoților și a credincioșilor s-a acordat duhovnicește imnului intrării în biserică spre slujire: „în biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare”, desăvârșind trairea sfântă prin participare la Cina Domnului, Sfânta Euharistie, iar mai apoi, asemeni primilor creștini, reîntâlnindu-se la agapa oferită prin osteneala gospodinelor din parohie. 
 Continuând duhovnicește, la un alt palier, acomodat conceptului de „liturghie de după Liturghie” slujirea de mulțumire înălțată Domnului în cadrul mesei de obște a hramului, a contribuit la consolidarea duhului de mulţumire și responsabilitate pentru hrana de fiecare zi, primită din bunătatea Domnului. Creștinii au fost indemnați să-și amintească faptul că Domnul Iisus a legat Taina Euharistiei de ritul ospăţului şi că s-a arătat ucenicilor Săi Înviat din morţi la frângerea pâinii. Astfel, recunoscând că hrana este semnul binecuvântării lui Dumnezeu, creştnii, care se aşază la masă, trebuie să nu-i uite pe cei săraci, care sunt lipsiţi de hrana pe care ei o au din belşug; de aceea, prin cumpătare și milostenie, le pot veni în ajutor celor lipsiți, faptă bună ce s-a manifestat și la ceremonia hramului bisericii, prin osteneala credincioaselor, slujitoare în cadrul comitetului parohial. 

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut