Menu Home

Numirile Maicii Domnului- căi spre aprofundarea credinței

 Cunoaşterea istoriei si conţinutului cultului închinat Maicii Domnului, prin urmare, ne va îmbogăţi viaţa noastră creştină. Dar şi cufundarea noastră în viaţa liturgică a Bisericii, realizată din iubire. De asemenea, va spori cunoaşterea noastră a lui Iisus Hristos, pe Care ea L-a născut şi L-a crescut. 
Atunci când o numim „Maica lui Dumnezeu”, recunoaştem identitatea lui Iisus ca Persoană dumnezeiască: Fiul lui Dumnezeu Tatăl. Dar aceasta arată, de asemenea, identitatea Sa ca om, pentru că ea I-a dăruit firea Sa omenească deplină şi completă; ea este izvorul alcătuirii Sale omeneşti. A o numi „Theotokos” sau „Maica lui Dumnezeu”, prin urmare, este un act de o profunzime nemărginită. 
Ea este, de asemenea, numită „Pururea Fecioară”. La fel ca „Theotokos“, acest titlu are implicaţii profunde pentru modul în care înţelegem identitatea lui Hristos. Maria L-a zămislit pe Hristos fără un tată omenesc. Dacă ar fi fost altminteri, dacă ar fi avut un tată pământesc (de exemplu, Iosif sau un sutaş roman), Iisus ar fi fost o persoană nouă, care nu ar fi existat înainte de primul secol. Dar El nu a venit în existenţă odată cu zămislirea Sa în pântecele Mariei: El a fost şi este Fiul Care există din veşnicie al Tatălui Care există din veşnicie. 
Maria a fost, într-adevăr, fecioară şi a rămas astfel de-a lungul vieţii ei. La fel cum o biserică este sfinţită pentru un singur scop şi doar unul singur, pântecele ei templul lui Dumnezeu a fost închinat exclusiv acestui scop. Prin urmare, ea este Pururea Fecioară; ea şi-a oferit trupul, sufletul şi mintea pentru a-L purta pe Dumnezeu. Înţelegem astfel de ce Biserica o cinsteşte ca „Preacurată” şi „Preasfântă”, într-un mod aparte. 
Aşadar, ea continuă să fie venerată, nu numai pentru rolul ei în viaţa lui Hristos şi, prin urmare, ca scară între cer şi pământ -, ci şi pentru propriile ei virtuţi. Unele dintre nenumăratele rugăciuni şi cântări închinate Mariei accentuează puritatea, tandreţea, înţelepciunea, iubirea şi mijlocirea ei pentru noi înaintea Fiului ei, în timp ce altele se concentrează asupra identităţii divino-umane (teantropice) a Fiului ei. Următorul exemplu reuneşte un concept teologic riguros, al identităţii lui Hristos cu dorinţa fierbinte de a dobândi mijlocirea ei: 
Cum să nu ne mirăm de naşterea Ta, cea dumnezeiesc omenească, cu totul cinstită. Că nefiind ispitită de bărbat, ceea ce eşti cu totul fără de prihană, ai născut fără tată pe Fiul cu trup, pe Cel născut din Tatăl mai înainte de veci fără mamă. Care nicicum n-a suferit schimbare, sau amestec, sau despărţire; ci a păstrat întocmai deosebirea celor două firi. Pentru  aceasta,  Maică  Fecioară,  Stăpână,  pe  Acesta roagă-L  să  mântuiască  sufletele  celor  ce  cu  dreaptă  credinţă,  de  Dumnezeu Născătoare, te mărturisesc pe  Tine. (Dogmatica Învierii, glas 3)

Mary Cunningham, Maica  Vieţii :  învăţătura  ortodoxă  despre  Maica Domnului, Doxologia,  Iași, 2017

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut