„Dumnezeii neamurilor sunt aur și argint, lucruri de mâini omenești. Gură au și nu grăiesc, ochi au și nu văd, urechi au și nu aud, nas au și nu miros, și nici nu e suflet întru ei. Asemenea lor să fie toți cei care îi fac pe ei și toți cei care nădăjduiesc spre dânșii” [Ps. 134, 15-18]. Însă se cade aici să înțelegem că e vorba despre icoane, despre cele care sunt închinate și se cinstesc în Biserica sobornicească și ortodoxă?
Nu! Pentru că mare este diferența între dumnezei și icoane. Dumnezeii/idolii sunt formați de mintea și de lucrul mânilor oamenilor, după cum le spune Apostolul Pavel corintenilor: „Știm că idolul nu este nimic în lume” [I Cor. 8, 4]. Însă icoana este chipul unei fețe adevărate, care a fost oarecând în lume. Idolul are închinăciunea sa, iar icoana are închinarea [adresată] celui scris/pictat pe icoană. Ei se închină idolului ca lui Dumnezeu, pe când în icoană se închină obrazului celui care este închipuit pe icoană. Iar dacă icoana este a Mântuitorului nostru, a lui Iisus Hristos, atunci când ne închinăm icoanei și o cinstim, nu ne închinăm la șarurile/culorile sau lemnului [din care e făcută], ci Îi cinstim obrazul Celui scris/pictat pe icoană. Și când ne închinăm Crucii, atunci Îl avem în mintea noastră pe Hristos, Care pentru mântuirea noastră S-a răstignit pe lemn. La fel și la icoana Preacuratei Fecioare Maria: ne închinăm [în fața icoanei ei] și cu mintea căutăm la cea care este Maica Fiului lui Dumnezeu. (Sfântul Varlaam al Moldovei, Răspunsul împotriva Catehismului calvinesc)
Pelerinii din Parohia Plevna au avut binecuvântarea, la manăstirea Slobozia, de a se ruga și săruta icoana Maicii Domnului de la mănăstirea Adam, ca și cum ar săruta chipul Măicuței cerești, prin care multe rugăciuni au fost împlinite cu binecuvântare cerească.
Categories: Articole