PAROHIA PLEVNA din Protopopiatul Lehliu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Biserica Ortodoxă din zilele noastre este comunitatea de creştini care se identifică cu Biserica din primul mileniu şi păstrează credinţa, etosul, cultul, succesiunea, comuniunea, structura vizibilă şi continuitatea canonică și istorică a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos
Viața morală a creștinilor din epoca apostolică în scrisoarea Sfântului Clement Romanul

În duminica a XXX-a după Rusalii, ce în acest an a coincis cu pomenirea Sf Clement, episcopul Romei, s-a citit din Evanghelia după Sfântul Luca despre cărturarul ce voia să fie desăvârșit. Răspunsul Domnului confirmă Decalogul, ca lege morală universală, dar definește lucrul ce-i lipsește cărturarului ca să fie desăvârșit, calea Evangheliei: dez-alipirea de bogății prin milostenie și urmarea lui Hristos.

 În contextul lecturii evanghelice, mărturia Sfântului Clement din Epistola către corinteni probează, în condițiile tulburării ivite în Biserică, tradiția cultică, tradiția ierarhiei bisericești dar și viața morală a creștinilor din epoca apostolică. Cu acest prilej sfânt s-a citit credincioșilor descrierea vieții morale a creștinilor de la sfârșitul sec I.

Sfântul Clement Romanul a fost al treilea episcop al Romei, între anii 92-101, succedând lui Linus și lui Anacletus. În timpul său a izbucnit o tulburare în Biserica din Corint, datorită unor tineri care se răzvrătiseră împotriva preoților mai bătrâni, după moartea episcopului. Până la alegerea unui nou episcop, comunitatea creștina din Corint se afla în mare tulburare, iar vestea a ajuns până la Roma. Clement ia atitudine împotriva acestei răzvrătiri, scriind una dintre cele mai importante epistole din Biserica primară, către Biserica din Corint (circa 95-97)

 "Cine dintre cei care au trecut pe la voi n-a lăudat virtutea și credința voastră tare? Cine n-a admirat evlavia voastra în Hristos, înțeleaptă și plină de bunătate? Cine n-a propovăduit chipul de mare cuviință al iubirii voastre de străini? Cine n-a fericit cunoștinta voastră desăvârșită și sigură? Făceați totul fără să vă uitați la fața omului; umblați în poruncile lui Dumnezeu, supunându-vă conducătorilor voștri și dând cinstea cuvenită preoțior voștri; celor tineri le dădeați sfatul să trăiască cumpătat și curat; femeilor le porunceați să săvârșească totul cu conștiința nepătată, curată și sfântă, iubindu-și după cuviință bărbații lor; le învățati să-și gospodărească așa cum se cuvine casa, în bună rânduială a ascultării, păstrându-se curate la suflet și la trup. Va smereați cu toții, fără să vă mândriți; doreați mai mult să vă supuneți decât să comandați; doreați mai mult să dați decât să primiți; vă erau îndestulătoare mijloacele de trai cele date vouă de Hristos și căutați cu luare aminte la ele; primeați cu râvnă în inimile voastre cuvintele lui Hristos, iar patimile Lui erau înaintea ochilor voștri. Trăind așa, pace adâncă și minunată vi se dădea tuturora și dor nesăturat pentru facerea de bine, iar revărsarea Duhului Sfânt era deplină peste voi toți. Plini de o sfântă hotărâre și cu o bună râvnă, întindeați mâinile voastre către Atotputernicul Dumnezeu cu evlavioasă convingere, rugându-L să vă fie îndurător, dacă ati păcătuit cumva fără de voie. Vă străduiați zi și noapte, pentru toți frații, ca datorită milei și conștiinței voastre, numărul aleșilor Lui să se mântuiască. Erați sinceri, neprihăniți și fără dușmănie unul față de altul. Vă era urâtă orice răscoală și orice dezbinare. Plângeați pentru păcatele semenilor voștri și socoteați ca ale voastre slăbiciunile lor. Nu vă părea rău de binele pe care îl făceați și erați gata pentru orice lucru bun. Împodobiți cu o viețuire virtuoasă și sfântă, săvârșeați totul în frica de Dumnezeu; erau scrise pe patul inimii voastre poruncile și îndreptările Domnului." ( Epistola I către Corinteni a lui Clement de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, în Părinți apostolici, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995)


www.parohiaplevna.ro



Noutati
Premisele înțelepciunii duhovniceștiUneori se și împrumuta pentru a putea face zilnic milostenie
 "Învaţă-ţi copilul să nu pună nici un preţ pe bani, nici pe slava omenească, nici numai pe viaţa de aici. Dacă va avea astfel de gânduri, va fi un înţelept." (Sf Ioan Gură de Aur)www.parohiaplevna.ro; parohiaplevna@gmail.com
 Iubitorule de Dumnezeu și iubitorule de săraci, iconomule înțelept și următorule al milei lui Hristos, fericite Iosif, păstorule cel bun și slugă credincioasă, ajutător al tuturor și ocrotitor al celor din nevoi, roagă pe Iubitorul de oameni pentru cei ce săvârșesc cu dragoste ci...
FAMILIA, ȘCOALA SFINȚENIEI, un nou demers al parteneriatului Biserică- Școală
În anul 2020, dedicat de Sfântul Sinod ca An al pastorației părinților și copiilor, lucrarea catehetică în parohie va fi dirijată spre conștientizarea rolului Familiei în Biserică și societate. Familia este binecuvântare și lumină a Preasfintei Treimi, întrucât în ea omul trăiește taina și bucuri...
28-01-2020 10:17
27-01-2020 12:26
26-01-2020 16:15
Vedeţi ce face o inimă când vine întru cunoştinţa păcatelor sale?Scrisoarea de mulțumire a Sf Vasile cel Mare către Sf Bretanion al Tomisului pentru oferirea moaștelor Sf Sava "Gotul"
În Sfânta Evanghelie citită la 26 ianuarie 2020 (duminicz a XXXII-a după Rusalii) se spune că iudeii, văzând pe Mântuitorul intrat în casa lui Zaheu, mai marele vameşilor din Ierihon, s-au aprins de mânie asupra Domnului şi cârteau că a intrat să găzduiască la un păcătos (Luca 19, 7). Şi aceasta ...
Dumnezeu Cel Sfânt ne-a împlinit o veche dorinţă atunci când ne-a în vrednicit să primim scrisoarea Credincioşiei Tale. Desigur, cea mai mare şi mai fierbinte fericire ar fi fost să Te vedem în carne şi oase şi să ne bucurăm de aproape de darurile Duhului care sălăşluiesc întru Tine. Întrucât îns...
TELEGRAF: vineri, 31 ianuarie 2020, se oficiază Taina Sfântului Maslu
www.parohiaplevna.ro; parohiaplevna@gmail.com
26-01-2020 15:21
26-01-2020 15:14
25-01-2020 14:41
Lumânare de rugăciune pentru unioniștiTeme majore pentru Biserică în epoca premergătoare Unirii din 1859
 La a Ta slavă căzând, cu frică şi cu cutremur, ca nişte robi nevrednici, cu umilinţă aducem acum mulţumire bunătăţii Tale, pentru binefacerile ce au fost asupra poporului român prin unirea într-o singură ţară românească şi creştină; şi, ca pe Domnul, Stăpânul şi Binefă...
Din perspectiva organizării Bisericii Ortodoxe Române, în epoca premergătoare Unirii, o deosebită însemnătate au avut dezbaterile din cadrul Divanului ad-hoc al Moldovei din toamna anului 1857. Sub președinția mitropolitului Sofronie Miclescu, în contextul în care unire...
Fapta îndrăzneață a episcopului Bretanion imitată și de Sf Vasile cel Mare
 Istoricul Sozomen descrie vizita împăratului arian Valens (364 - 378) la Tomis, în anul 369, pe cînd se întorcea dintr-o expediţie împotriva goţilor.  Autorul spune în a sa "Istorie bisericească" că împăratul a intrat în biserica episcopală şi a cerut episcopului Betranion să intre în comuniune ...
25-01-2020 03:54
24-01-2020 18:24
24-01-2020 02:48
Atitudinea Bisericilor Tradiționale Europene față de prozelitismul adventScrieri, studii... texte de experiență pastorală
 Grupurile neo-protestante care accentuează discursul eshatologic nu sum altceva decât expresia religioasă a modernismului. Încercând să înlocuiască reperele tradiţionale creştine într-o societate secularizată, ele se inspiră din domeniul politic şi economic şi se străduiesc, prin mijloace mai mu...
Lumea este aceasta care este, cu chinurile și cu bucuriile ei. Totdeauna a fost așa. Și așa va fi. Elementul tragismului a caracterizat totdeauna Pământul nostru. Viață și moarte. Înflorire și decădere. Cădere și Înviere. Toate acestea merg împreună. Și vor merge așa pentru totdeauna în acest int...
Hotărârea dogmatică a sinodului VI Ecumenic
 La 23 ianuarie se pomenește al șaselea Sinod Ecumenic, convocat de Împăratul Constantin Pogonatos (Pogonatul) (668-685) la Constantinopol în anul 681 pentru a se combate erezia monotelită. Au fost prezenţi 171 Sfinţi Părinţi care au confirmat doctrina celor doua firi ale Mântuito...
23-01-2020 21:23
23-01-2020 20:40
23-01-2020 19:44
TELEGRAF: vineri, 24 decembrie 2020, Te Deum pentru Mica UnireActivitate în parteneriat cu școala. Partea a III-a: primirea darurilor educaționale din partea parohiei
www.parohiaplevna.ro; parohiaplevna@gmail.com
La sfârșitul activității catehetice întreprinse în parteneriat cu școala, după ce copiii au pus la inimă semnificația bradului împodobit de la Crăciun apoi au participat la plantarea pomișorului în curtea bisericii, a urmat partea de bucurie și recompensă constând în primirea de materiale didacti...
Papi și Patriarhi, o perspectivă ortodoxă
Whelton ne atrage atenţia asupra faptului că dialogul cu romano-catolicii, pentru a fi creştin, trebuie centrat nu pe unirea noastră cu „ei”, sau a lor cu “noi”, ci pe lepădarea de satana şi unirea cu Hristos.Dialogul ecumenic trebuie să fie despre Adevăr în istorie, nu despre civilizaţie, politi...
23-01-2020 19:42
23-01-2020 19:36
21-01-2020 10:37
Principiile filantropiei, enunțate de Sf Maxim MărturisitorulActivitate în parteneriat cu școala. Partea a II-a -plantarea pomului de Crăciun
24. Cel ce face milostenie imitând pe Dumnezeu nu cunoaşte deosebire între rău şi bun, între drept şi nedrept, când e vorba de cele ce sunt de trebuinţă trupului, ci împarte tuturor la fel, după trebuinţă, chiar dacă cinsteşte mai mult, pentru buna aplecare a voii, pe cel virtuos decât...
Când decorațiunile de Crăciun care au împodobit brăduțul din biserică au fost strânse, copiii împreună cu preotul, doamnele profesoare și personalul bisericii s-au deplasat în curtea bisericii pentru ca planta veșnic verde să fie încredințată pământului, spre a fi precum un copac al vi...
Teologia Sfântului Maxim în viersuire liturgică
Tot izvorul cel necurat al eresurilor seacă, Sfinte Fericite Maxim, astupat de puterea graiului tău. Pe Marele Maxim, iubitorul Preasfintei Treimi, pe cel ce a propovăduit în chip lămurit Dumnezeiasca credinţă şi ne-a învăţat să credem că Hristos este în două firi şi cu două voinţe şi lucrări, în...
21-01-2020 08:51
21-01-2020 08:24
20-01-2020 22:50
Activitate în parteneriat cu școala. Partea I- catehezaPărtășie
În prima săptămână de școală a semestrului II, elevii Școlii Plevna însoțiți de doamnele profesoare au participat, în curtea bisericii,la o activitate catehetică deosebită, prilejuită de despodobirea bradului de Crăciun, ce a decorat biserica în perioada sărbătorilor.Cu acest prilej, copiii au fo...
Dumnezeiasca Liturghie este izvor de comuniune, de lumină şi de sfinţenie. Este vieţuire în rai, împreună şedere cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui.(Sf Ioan de Kronstadt)www.parohiaplevna.ro; parohiaplevna@gmail.com
Agresivitatea animelelor, tâlc duhovnicesc
Adeseori, fiinţele robite şi supuse omului se răzvrătesc împotriva stăpânirii, tot pentru păcate. Vezi-l pe Adam când încă nu păcătuise şi când avea toate fiarele roabe supuse şi le chema pe nume ca pe nişte robi. Dar, când şi-a murdărit chipul prin păcat, atunci fiarele nu l-au mai recunoscut, ş...
20-01-2020 22:41
20-01-2020 11:54
19-01-2020 23:50
Cu ce ochi privim binecuvântările Domnului?Sfântul Chiril, apărătorul credinței
Un mare făcător de rele, într-o vreme fiind foarte ostenit de cale, s-a dus şi s-a culcat la umbra unui zid vechi. Pe când dormea el, i-a grăit cineva, zicându-i: "Scoală-te repede de aici şi mergi alături, căci cade zidul şi te omoară. Iar el s-a sculat repede şi fugind îndată a căzut zidul". Ia...
   Cine nu te va ferici pe tine Preasfântă Fecioară ? Sau cine nu va lăuda, Preacurată, naşterea ta ? Că Cel cea strălucit fără de ani din Tatăl, Fiul Unul-Născut, acelaşi din tine cea Curată a ieşit negrăit întrupându-Se, din fire Dumnezeu fiind şi cu firea Om făcându-Se pentru noi. Nu în două f...
Nerecunoştinţa şi nemulţumirea se socotesc, în Scriptură, nebunie
Moise, în cuvintele Sfintei Scripturi, arătând nemulţumirea poporului iudeu faţă de atâtea binefaceri primite de la Dumnezeu, îl numeşte nebun când zice: Acest popor este nebun şi neînţelept. Şi, mustrând nemulţumirea poporului, zice: Oare nu Acesta este Părintele tău care te-a zi...
19-01-2020 23:33
19-01-2020 23:08
18-01-2020 23:11
Pe sihastrul Domnului cu cântări să-l cinstimScoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la mâini.
   Pe îngerul cel de pe pământ şi în ceruri omul lui Dumnezeu, bună podoaba lumii, desfătarea bunătăţilor şi a faptelor bune, lauda pustnicilor, pe Antonie să-l cinstim. Că sădit fiind în casa lui Dumnezeu, a înflorit după dreptate. Şi ca un cedru în pustie a înmulţit turma oilor lui Hristos celo...
Adormit-au ostaşii cei ce te păzeau pe tine, Apostole Petru, la venirea îngerului; iar lanţurile cu care erai legat îndată au căzut; pe acelea cu evlavie le cinstim.1 Şi în vremea aceea, regele Irod (Agripa) a pus mâna pe unii din Biserică, ca să-i piardă. 2 Şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele l...
Sfântul Atanasie, stâlpul Ortodoxiei
Bucură-te steaua cea prealuminoasă, care ai luminat toată partea cea de sub soare cu nevoinţele luptelor tale. Şi ai gonit credinţa cea rău întunecată a lui Arie. Minte cerească, care cu învăţăturile ai luminat pe toţi ortodocșii, Prealăudate, cela ce ai propovăduit pe Fiul a fi de o Fiinţă cu Ta...
18-01-2020 22:53
18-01-2020 22:33
16-01-2020 17:52
PAROHIA PLEVNA din Protopopiatul Lehliu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor
Biserica Ortodoxă din zilele noastre este comunitatea de creştini care se identifică cu Biserica din primul mileniu şi păstrează credinţa, etosul, cultul, succesiunea, comuniunea, structura vizibilă şi continuitatea canonică și istorică a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos