Despre avva Spiridon se spunea că atâta cuvioşie avea păstorul acesta, încât s-a învrednicit şi să se facă păstor de oameni. Căci a primit acesta ca răspundere episcopia uneia din cetăţile Ciprului, anume Trimitunda. Pentru netrufia cea multă, aproape de episcopie, păştea şi oile. Iar la miezul nopţii, tâlharii la stâna oilor intrând pe furiş, se sileau să fure din oi, dar Dumnezeu, Cel ce păzeşte pe păstor şi pe oi le păzea. Căci tâlharii de putere nevăzută fiind ţinuţi, lângă stână erau legaţi. Când s-au revărsat zorile, păstorul a venit la oi şi după ce i-a găsit cu mâinile legate înapoi, a cunoscut ceea ce s-a făcut; şi rugându-se lui Dumnezeu, i-a dezlegat pe tâlhari. După ce mult i-a sfătuit şi i-a învăţat, ca să se silească mai bine să trăiască din osteneli drepte iar nu din strâmbătate, dăruindu-le un berbec, i-a slobozit şi glumind le-a zis: ca să nu vă arătaţi că în zadar aţi privegheat!

 Se spunea iarăşi că avea o fiică fecioară, evlavioasă ca tatăl său, anume Irina. Acesteia, un cunoscut i-a pus zălog un odor de mult preţ. Iar ea, pentru mai bună păstrare, l-a ascuns în pământ. Şi peste puţin timp s-a dus din viaţă. Deci, a venit după câtăva vreme cel ce a pus zălog şi neaflând-o pe fecioară, l-a apucat pe tatăl ei, pe avva Spiridon, uneori trăgându-l iar alteori rugându-l. Dar fiindcă îi era jale bătrânului de paguba celui ce pusese zălogul, venind la mormântul fiicei sale, se ruga lui Dumnezeu ca înainte de vreme să-i arate lui învierea cea făgăduită. Şi, cu adevărat nu a greşit din nădejde, căci vie iarăşi s-a arătat fecioara tatălui său şi locul însemnându-l unde era ascuns odorul, s-a dus pristăvindu-se. Şi luând zălogul bătrânul, l-a dat celui al cui a fost.