Menu Home

Atitudinea Bisericilor Tradiționale Europene față de prozelitismul advent

 Grupurile neo-protestante care accentuează discursul eshatologic nu sum altceva decât expresia religioasă a modernismului. Încercând să înlocuiască reperele tradiţionale creştine într-o societate secularizată, ele se inspiră din domeniul politic şi economic şi se străduiesc, prin mijloace mai mult sau mai puţin convenţionale, să creeze o piaţă liberă religioasă din care fiecare să se poată aproviziona în funcţie de nevoile sale spirituale. 
 Ele sunt comunităţi eshatologice, care predică parusia iminentă şi un mileniu de pace, susţinând că fericirea începe după venirea lui Hristos pe pământ. Această aşteptare intensă este explicabilă în măsura în care le lipseşte Hristos Cel Înviat, harul Său cel sfiţitor, dragostea Lui în comuniunea cu Biserica. Singurul lucru care le rămâne este să calculeze data Parusiei. Biblia nu este percepută ca o revelatie a Sfintei Treimi, ci ca o carte ale cărei indicaţii numerice oferă date pentru calcularea zilei sfârşitului. Astfel, sectele neutralizează eshatologia printr-o învăţătură eshatologică concepută în sensul de futurum. În acelaşi timp, în eshatologia lor este o negare a timpului prezent, a istoriei, orizont al vieţii umane. 
Ceea ce nu reuşesc să înţeleagă grupurile adventist-milenariste este raportul dintre timp şi eternitate. Ele nu reuşesc să rezolve relaţia dintre timpul uman şi timpul lui Dumnezeu, în aşa fel încât ele să se interpenetreze şi să se desfăşoare într-o inter-relaţie profundă una cu alta. Dacă se înţelege bine teologia creaţiei şi împlinirea planului lui Dumnezeu cu lumea, eshatologia nu mai apare ca o construcţie a unui edificiu pe ruinele altuia, ci ca o restaurare a vechiului edificiu, căruia Dumnezeu i-a pus fundamentele prin creaţie. De aceea, putem vorbi de speranţă eshatologică, Dumnezeu nu distruge lumea, ci o transfigurează. 
Anul publicării2010
CategoriaReligie

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut