PAROHIA PLEVNA din Protopopiatul Lehliu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Biserica Ortodoxă din zilele noastre este comunitatea de creştini care se identifică cu Biserica din primul mileniu şi păstrează credinţa, etosul, cultul, succesiunea, comuniunea, structura vizibilă şi continuitatea canonică și istorică a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos
Cazul Sf Nichifor, sau cum martiriul celui mândru și dușmănos nu este primit

 Sfântul Nichifor era din Antiohia cea mare a Siriei și era, atunci, în cetate și un preot, anume, Saprichie. Amândoi atât de mare prieteșug și dragoste aveau între ei, încât mulți îi socoteau pe ei că sunt frați de o mamă. Și, viețuind ei multă vreme într-o iubire și prietenie ca aceasta, au stârnit invidia vrăjmașilor și semănând între dânșii neghină și ura, atâta vrajbă și cearta a fost între ei, încât și pe drumuri de se vedeau, se ocoleau unul pe altul. Iar, după multă vreme, în vrajbă și în ură fiind ei, trecând mânia cea dintâi, Nichifor a văzut că greșise față de prietenul și preotul său. Îl cuprinse părerea de rău și, mărturisindu-și vina, a rugat pe prieteni ca, mergând la preotul Saprichie, să-l roage pe el, să ierte pe cel ce se pocăiește și să fie pace. Dar acesta, încă mânios fiind, alungă cu vorbe aspre pe cei ce mijloceau. Și, iarăși, Nichifor a trimis pe alți prieteni, cu rugăminte de împăcare. Iar preotul nici nu vrea să-i asculte. Ci, învârtoșindu-și inima, a rămas neplecat, uitând cuvintele Domnului, Care a zis: "Iertați și veți fi iertați" {Luca 6, 37). Și iarăși: "Dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți acolo darul tău, înaintea altarului și mergi întâi și împăcate cu fratele tău" (Matei 5,23,24). De asemenea: "De nu iertați voi, nici Tatăl vostru cel din ceruri nu va ierta vouă greșelile voastre" (Marcu 11,26).

 Deci, văzând Nichifor că Saprichie preotul n-a primit pe mijlocitorii săi, a mers el însuși la el și, căzând la picioarele lui, îi zicea: "Iartă-mă părinte, pentru Domnul, iartă-mă". Iar Saprichie nici să caute la dânsul nu voia, el care dator era ca pe fratele său și mai înainte de rugăminte, să-l ierte, ca unul ce era creștin și preot. Și s-a dus de la dânsul Nichifor, rușinat și necâștigând iertare.

 În acea vreme, s-a pornit în Antiohia, fără de veste, gonire mare asupra creștinilor, că era pe vremea împărăției lui Valerian și a lui Galeriu. Și a fost prins și Saprichie și l-au dus înaintea dregătorului și l-au întrebat acesta: "Cum îți este numele tău ?" Iar el a răspuns: "Saprichie mă cheamă". Zis-a dregătorul: "De ce neam ești ?" Răspuns-a Saprichie:"Creștin sunt." Grăit-a dregătorul: "Oare ești cleric ?" Răspuns-a Saprichie: "Preot sunt". Zis-a dregătorul: "Împărații noștri, stăpânii țărilor acestora și ai hotarelor Romei, Valerian și Galeriu, au poruncit ca cei ce se numesc a fi creștini, să aducă jertfa zeilor, celor fără de moarte. Iar dacă cineva defăimând, va lepăda porunca împărătească, să știe unul ca acela că, după multe chinuri, osândit va fi la cea mai grea moarte." Iar Saprichie, stând înaintea dregătorului, a zis: "Noi creștinii, stăpâne, pe Hristos îl avem Dumnezeu, că Acela Unul este împăratul-Dumnezeu, Ziditorul cerului și al pământului, al mării și al celor ce sunt într-însa, iar toți dumnezeii păgânilor sunt draci, sortiți să piară de pe fața pământului, fiind făcuți de mâini omenești și neputând să ajute nimănui". Și a poruncit atunci dregătorul să fie dat la chinuri, fără de milă. Și, mult fiind chinuit, Saprichie, toate le-a răbdat cu bărbăție. Și, văzându-l pe el neplecat, dregătorul a dat asupra lui poruncă de moarte, zicând: "Saprichie preotul, cel ce a defăimat împărăteștile porunci, nevrând să aducă jertfa zeilor fără de moarte, cu sabia poruncim să i se taie capul".

 Și, auzind fericitul Nichifor, că Saprichie este în drum spre tăiere și spre cerească cunună, i-a ieșit, alergând, în cale, și s-a aruncat la picioarele lui, zicând: "Mucenice al lui Hristos, iartă-mă, că ți-am greșit ție." Iar acela nu i-a răspuns, fiind inima lui cuprinsă de drăcească răutate. Și Sfântul Nichifor, de mai multe ori i-a ieșit în cale, același lucru rugându-se. Iar Saprichie, de ură orbindu-se, împietrit la inimă petrecea, nevrând nicidecum să-l ierte pe el, și nici un cuvânt n-a zis către fratele ce se ruga de el, cât și călăii se mirau de împietrirea lui. Și sosind la locul unde avea să fie tăiat Saprichie, iarăși a zis către dânsul Sfântul Nichifor: "Rogu-mă ție, mucenice al lui Hristos, iartă-mă de ce ți-am greșit ție, ca un om." Acestea și altele asemenea, grăind Nichifor, împietritul la inimă Saprichie nu l-a ascultat, ci și-a închis urechile inimii sale, ca o aspidă surdă. Pentru aceea, Dumnezeu, de vreme ce Saprichie n-a luat aminte la cuvintele Lui din Evanghelie: "Iertați și veți fi iertați" (Luca 6, 37), a luat darul Său de la Saprichie și îndată acela a căzut de la Dumnezeu și s-a lipsit de cununa cea împletită lui.

 Deci, când i-au zis lui slujitorii, pleacă-ți genunchii ca să ți se taie capul, Saprichie a zis către dânșii: "Pentru ce voiți să mă tăiați ?" Zis-au lui aceia: "Pentru că n-ai voit să aduci jertfă zeilor și ai defăimat porunca împăraților, pentru un om ce se zice Hristos". Iar ticălosul Saprichie, a zis către dânșii: "Să nu mă ucideți, că voi face ceea ce poruncesc împărații." Așa l-a orbit ura, că de la darul lui Dumnezeu s-a depărtat.

 Deci, auzind Nichifor aceste ticăloase cuvinte ale lui Saprichie, s-a rugat de el cu lacrimi, zicând: "Să nu faci aceasta, o, frate iubite, să nu o faci, să nu te lepezi de Domnul nostru Iisus Hristos, nu pierde cununa cea cerească. Iată, lângă ușa stă stăpânul Hristos, nu pierde răsplata pentru care atât te-ai ostenit". Iar Saprichie, nicidecum nu voi a să-l asculte, ci se sârguia spre pierzania cea veșnică, lepădând viața cea nesfârșită. Și, căzând astfel Saprichie cu totul din sfânta credință și de la Hristos, adevăratul Dumnezeu, a început, Sfântul Nichifor a strigat cu mare glas către slujitori: "Eu sunt creștin, eu cred în Domnul nostru Iisus Hristos; deci, în locul lui Saprichie, pe mine tăiați-mă." Și n-au cutezat slujitorii să-l ucidă fără porunca dregătorului. Deci, alergând unul și înștiințându-l, acesta a poruncit ca pe Saprichie să lase liber, iar pe Nichifor să-l taie cu sabia. Și așa a fost tăiat pentru Hristos capul Sfântului Nichifor, în locul lui Saprichie, în nouă zile, ale lui februarie, luând cununa biruinței din dreapta Lui și stând înaintea Lui, în ceața Sfinților Mucenici, celor ce cinstesc pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe unul din Treime Dumnezeu, Căruia se cuvine Cinstea și închinăciunea, slavă și stăpânirea în veci. (Sinaxar, 9 februarie)


www.parohiaplevna.ro; parohiaplevna@gmail.com



Noutati
Mică învățătură de credință cântată, imnografia Sf LeonMarele Leu, Tarele apărător al Ortodoxiei
Luminat fiind de Strălucirile Dumnezeieștilor dogme, ai făcut să strălucească Lumina Ortodoxiei și ai micșorat întunericul eresurilor, fericite; și mutându-te din viață, te-ai sălășluit în Lumina Cea Neînserată, Cuvioase Leon; roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.Luminat fiind...
Papă Leon a fost tare apărător al Ortodoxiei împotriva ereziei lui Eutihie și Dioscor. Această erezie consta în aceea că cei doi eretici amestecau într-una singură cele două naturi ale Mântuitorului Hristos, cea omenească și cea dumnezeiască, negând prin urmare și cele două voințe ale ...
TELEGRAF: sâmbătă, 22 februarie 2020, pomenirea creștinilor răposați
www.parohiaplevna.ro; parohiaplevna@gmail.com
18-02-2020 15:52
18-02-2020 11:22
18-02-2020 11:01
Nu te teme, Teodore, căci Eu sunt cu tineCateheză: Sfinții, prietenii lui Dumnezeu
De îndată ce Teodor a intrat în armată, în regimentul Marmarit, în orașul Amasia, a și izbucnit persecuția contra creștinilor, pornită de împărații Maximian și Maximus.Cum Teodor nici nu s-a gândit să ascundă faptul că este creștin, el a fost târât înaintea curții și aruncat în temniță, care a fo...
Încă din viaţa lor pământească, sfinţii au fost socotiţi prietenii lui Dumnezeu, după mărturia Mântuitorului, care a zis către sfinţii Săi ucenici: „Voi sunteţi prietenii Mei” (Ioan XV, 14). Şi în alt loc al Sfintei Scripturi ni se arată că sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu: „A crezut Avraam lu...
Pastorația părinților și copiilor la Sf Ioan Gură de Aur
EROPRILE PEDAGOGIEI LUMEȘTI1) Nepăsarea faţă de formarea duhovnicească a tinerilor, faţă de desăvârşirea lor morală, era cea dintâi caracteristică a atitudinii părinţilor. „Planurile lor pentru viitorul copiilor se mărgineau doar la a reuşi în viaţă din punct de vedere profesional, la a trăi în b...
17-02-2020 23:28
17-02-2020 23:04
17-02-2020 09:36
Pilda fiului risipitor în limbaj vizual și imnografic (II)Pilda fiului risipitor în limbaj vizual și imnografic (I)
Risipind bogăţia darului celui părintesc, m-am păscut, eu ticălosul, împreună cu dobitoacele cele necuvântătoare şi, poftind hrana lor, leşinam de foame, nesăturându-mă. Ci întorcându-mă la Tatăl cel milostiv, strig cu lacrimi : Primeşte-mă ca pe un năimit, pe mine cel ce cad la iubire...
Bogăţia darului, care mi-ai dat, Mântuitorule, ducându-mă în ţări străine eu ticălosul, rău o am cheltuit, vieţuind desfrânat, şi o am risipit dracilor, înşelându-mă; ci acum întorcându-mă, primeşte-mă ca pe rătăcitul, Părinte, îndură-Te şi mă mântuieşte.Desfătărilor trupeşti m-am plecat ca un ti...
Fii, argați sau slugi- tipologia biblică a celor ce se mântuiesc
Trei sunt stările celor ce se mântuiesc. Starea celor dintâi este a fiilor, adică a celor care cu mare dragoste slujesc lui Dumnezeu din toată inima lor și cu toată puterea voinței lor se sârguiesc să facă poruncile Lui. Despre aceștia spune dumnezeiasca Scriptură: Cât am iubit Legea Ta, Doamne, ...
16-02-2020 23:31
16-02-2020 23:11
16-02-2020 23:02
TELEGRAF: luni, 17 februarie, la ora 16, se oficiază Acatistul Sf TeodorSf Onisim, dă mărturie bună la proces
www.parohiaplevna.ro; parohiaplevna@gmail.com
Tertilus cel fărădelege pe Onisim l-a întrebat Din ce neam este. Creștin este numele meu, iar neamul, Onisim. Liber sau sclav ești tu? Sclav lui Filimon am fost, și lui Hristos Dumnezeu sclav credincios Sunt acum.  Și pe ce preț te-a vândut Filimon lui Hristos? Cu al Său Sânge, Domnul Hristos m-a...
Canonul iconografic al pildei fiului risipitor
Pilda fiului risipitor. -„Un om avea doi fii. Și a zis cel mai tânăr dintre ei“ şi ce urmează (Luca 15, 11-32). Se înfăţişează astfel: Un templu şi un altar şi lângă templu fiul cel risipitor mâncând şi bând dimpreună cu desfrânate şi iarăşi, în mijlocul templului, Hristos îl împărtaşeşte pe risi...
16-02-2020 20:59
16-02-2020 15:30
15-02-2020 22:17
Sf Onisim, colaboratorul Sf Pavel, în Epistola către ColoseniOnisim, sclavul fugar, în Epistola Sf Pavel către Filimon
4:7 Toate câte mă privesc pe mine le va face cunoscute Tihic, iubitul frate, credincios slujitor şi împreună-rob cu mine în Domnul.4:8 L-am trimis pe el la voi tocmai pentru aceasta, ca să ştiţi cum ne aflăm şi ca să mângâie inimile voastre,4:9 Împreună cu Onisim, credinciosul şi iubitul frate, c...
1:5 Auzind despre dragostea ta şi despre credinţa pe care o ai către Domnul Iisus şi către toţi sfinţii,1:6 Ca părtăşia ta la credinţă să se facă lucrătoare în deplina cunoştinţă a oricărei fapte bune, pe care o faceţi pentru Hristos Iisus;1:7 Căci am avut multă bucurie şi mângâiere, din dragoste...
Sf Onisim, episcopul Efesului, în epistolele Sf Ignatie Teoforul
  Am primit în Dumnezeu mult iubitul vostru nume, pe care l-aţi dobândit prin firea voastră dreaptă potrivit credinței și dragostei voastre în Hristos Iisus, Mântuitorul nostru. Fiind următori lui Dumnezeu aţi împlinit desăvârsit lucrarea cea frățească, după ce aţi dobândit o nouă viaţă prin sâng...
15-02-2020 21:39
15-02-2020 21:28
15-02-2020 21:23
Trei noi cărți de cult au intrat recent în patrimoniul parohieiDacă să citești n-ai sete...ASCULTĂ!
Prin Protopopiatul Lehliu, s-au achiziționat, de curând, trei cărți dedicate cultului bisericesc: Triodul, Molitfelnicul mic și Anuarul liturgic și tipiconal pentru anul 2020, în scopul împlinirii unei slujiri corecte, în concordanță cu practica universală a Bisericii.Triodul (tri ode, trei cântă...
 Fiul duhovnicesc al comunității, absolvent al Seminarului Teologic din Slobozia, cel ce se ostenește (în timpul liber de la serviciu)  în oferirea răspunsurilor cântate la rugăciunile publice din biserica parohială, în duminici și sărbători, oferă tinerilor de azi, ce par a ...
Valentin, preot și martir
  Dicţionarul aghiografic cuprinzând pe scurt vieţile sfinţilor, alcătuit de Episcopul Gherasim Timuş, editat la Bucureşti în1898, consemnează înscrierea în sinaxar a Sf Valentin, preotul martir din Roma, precizând cultul său de mare venerație, dezvoltat în partea apuseană a Europei.  Pe lângă ce...
14-02-2020 11:50
14-02-2020 09:25
13-02-2020 09:31
Proiectul "Familia - școala sfințeniei" (a doua activitate)Sfântul Meletie, utilizatorul limbajului mimico-gestual în slujirea învățătorească
 În cadrul programului catehetic anual dedicat pastorației familiei, miercuri, 12 februarie 2020, a avut loc a doua activitate catehetică în care s-au evocat aspectele creștine ale guvernării imperiale exercitate de sfinții Marcian și Pulheria.Sfinţii Pulheria şi Marcian au trăit şi au împărăţit ...
Sfântul Meletie al Antiohiei a făcut în biserică propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu către popor, preamărind credința cea întărită în Niceea, la întâiul Sinod ecumenic, din 325. Apoi a mărturisit că "Fiul este de o ființă cu Tatăl" și făcător a toată făptura. Astfel învățând sfântul pe popor, c...
În prima săptămână a Triodului se anulează postul de miercuri și vineri. De ce?
Introducerea în cultul ortodox a săptămânilor pregătitoare pentru Postul Mare s-a produs în secolul al VII-lea nu datorită considerentelor duhovnicești, ci în principiu, datorită împăratului Heraclie, ce s-a folosit de chestiuni bisericești spre a întări puterea politică și ...
12-02-2020 18:41
12-02-2020 16:14
12-02-2020 12:58
Cateheză vizuală, prescura și AgnețulTELEGRAF: luni, 10 februarie, la ora 16, se oficiază Acatistul Sf Haralambie
Fără sămânţă, din Dumnezeiescul Duh şi cu sfatul Tatălui, ai zămislit pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cel ce este din Tatăl, fără mamă mai-nainte de veci şi pentru noi din tine fără de tată fiind, cu trup L-ai născut, şi prunc cu lapte L-ai hrănit. Pentru aceasta nu înceta a-L ruga, să se mântuiască din...
www.parohiaplevna.ro; parohiaplevna@gmail.com
Curați la inimă, elevii din clasa pregătitoare, au văzut îngeri
... După ce trec toți pe dinaintea lui Dumnezeu de-i sărută sfânta Lui mână, îngerii îşi întind frumușel aripile lor albe și coboară pe pământ. Se apropie de o fereastră, o şterg cu mânuța, ca să se vadă în casă şi apoi privesc, pe rând, la copilaşi. Pe îngeri nu-i vede nimeni, nimeni ...
11-02-2020 08:33
10-02-2020 20:36
09-02-2020 16:51
Cazul Sf Nichifor, sau cum martiriul celui mândru și dușmănos nu este primitDeschiderea Triodului în Parohia Plevna
 Sfântul Nichifor era din Antiohia cea mare a Siriei și era, atunci, în cetate și un preot, anume, Saprichie. Amândoi atât de mare prieteșug și dragoste aveau între ei, încât mulți îi socoteau pe ei că sunt frați de o mamă. Și, viețuind ei multă vreme într-o iubire și prietenie ca...
 Anul acesta, perioada liturgică a Triodului a început, în întreaga Biserică, sâmbătă seara, 8 februarie 2020, la slujba vecerniei. Triodul e o perioadă din anul liturgic bizantin, cuprinzând Postul Mare, urmat de Săptămâna Mare, și precedat de o per...
Pioasă amintire cântăreților bisericești Ion și Gheorghe, la pomenirea Sf Nichifor
 Aceștia au servit comunitatea alături de părintele Ilarion și mai târziu părintele Mihail în slujirea de cântăreți bisericești.  Despre ei există multe consemnări olografe în cărțile de cult:„Cântărețul fiind din 1890 la Valea Rusului, servici Comuna Plevna din 1893, jud Ialomița. Ion Nichifor”„...
09-02-2020 16:41
09-02-2020 15:23
09-02-2020 15:10
PAROHIA PLEVNA din Protopopiatul Lehliu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor
Biserica Ortodoxă din zilele noastre este comunitatea de creştini care se identifică cu Biserica din primul mileniu şi păstrează credinţa, etosul, cultul, succesiunea, comuniunea, structura vizibilă şi continuitatea canonică și istorică a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos