Valentin, preot și martir

  Dicţionarul aghiografic cuprinzând pe scurt vieţile sfinţilor, alcătuit de Episcopul Gherasim Timuş, editat la Bucureşti în1898, consemnează înscrierea în sinaxar a Sf Valentin, preotul martir din Roma, precizând cultul său de mare venerație, dezvoltat în partea apuseană a Europei.

  Pe lângă celelalte edicte împotriva creștinilor, Claudiu a emis şi un decret care interzicea căsătoria. Pentru a crește trupele pentru armata sa, împăratul a interzis tinerilor să se căsătorească, crezând că bărbaţii singuri sunt soldaţi mai buni decât bărbaţii căsătoriţi. Valentin a sfidat acest decret şi i-a îndemnat pe tinerii îndrăgostiţi să vină la biserică în secret pentru a se cununa. În cele din urmă a fost descoperit de Împărat, care l-a arestat prompt pe Valentin şi l-a adus în faţa lui. Deoarece a fost atât de impresionat de tânărul preot, Claudiu a încercat să-l convertească la păgânism roman. Cu toate acestea, Valentin s-a ţinut statornic în credință. 
 Martirologiul roman precizează: " La Roma, pe Calea Flaminiană, 14 februarie 273, ziua cerească a binecuvântatului mucenic Valentin, preot. După ce a făcut multe vindecări miraculoase şi a dat sfaturi înţelepte, a fost bătut şi decapitat sub Claudius Cezar." 




0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...