Convieţuirea zi de zi între pereţii aceluiaşi apartament sau case, alături de copiii sau adolescenţi cu nevoi specifice, fără a mai lua în calcul prezenţa şi consecinţele coronavirusului în sine sunt căi lesnicioase ale insinuării akediei în suflete.

   Literatura duhovnicească prezintă modul specific în care această patimă (lucrată de un duh al răutății) lucrează prin instabilitate asupra puterilor sufletești și trupești ale omului aflat în stare de oarecare izolare:
– mintea nu mai poate să se fixeze pe un lucru, ci trece cu uşurinţă de la un lucru la altul;
– trupul, omul, mai ales când e singur, nu poate sta locului, vrea să plece, caută cu orice preţ întâlnirea cu ceilalţi, dar această întâlnire cu ceilalţi se concretizează în nişte relaţii superficiale, uşuratice, care degenerează în vorbărie deşartă fără folos pentru suflet;
– nostalgia omului pentru o altă stare decât cea în care se află, tendinţa de a pleca, lipsa de răbdare, dorinţa de evadare, impresia că în altă situaţie, într-un alt loc de muncă, într-o altă localitate, într-o altă ţară totul ar merge mult mai bine, totul ar fi mult mai uşor; 
– neputinţa de a duce la capăt un lucru început, te apuci de multe lucruri deodată şi nu le poţi duce pe nici unul la capăt.

 Aceste ispite, specifice mai ales mediului călugăresc, mai puțin cunoscute oamenilor din lume, pot fi depășite doar prin trezvie, stare de veghe, concentrare, de atenție a minții la mișcările sufletului și gândurilor.

„Dacă nu stăm acasă în mod folositor, statul acasă ne poate îmbolnăvi, chiar dacă nu luăm virusul. Prin faptul că devenim descurajați. Dacă teama de boală devine o psihoză sau o nevroză colectivă, noi deteriorăm sănătatea noastră psihică chiar dacă sănătatea trupului nu este atinsă de acest virus care a răspândit boala în toată lumea. Trebuie să fim activi atunci când suntem acasă prin aceste activități spirituale, intelectuale și de încurajare a semenilor noștri, de întărire în credință și în iubire față de Dumnezeu prin rugăciune și față de semeni prin fapte bune”. (PF Daniel)

  Cartea clasică a experiențelor duhovnicești ale începătorilor însingurării călugărești, Patericul, prezintă moduri concrete în care părinții au rezolvat (învins) la modul practic ispita akediei, a plictiselii, a dorinței de ieșire din chilie, soluții ce sunt recomandate și care pot fi accesibile și omului din lume, claustrat astăzi, fără voia lui, de hotărârea autorităților de limitare a răspândirii noului virus corona.

1. Pe un frate îl lupta gândul, zicându-i: trebuie să mergi și să-l cercetezi pe cutare bătrân. Iar el amâna zi după zi, zicând că mâine se va duce. Și așa, trei ani s-a luptat cu gândul. Iar mai pe urmă și-a zis: iată, socotești că te-ai dus la bătrânul. Și a zis, ca și cum ar fi vorbit către bătrânul acela: cum te afli, părinte, ești sănătos? De câtă vreme doream să te văd! Apoi adăugă ca din partea bătrânului: bine ai venit, frate! Iartă-mă, că pentru mine te-ai ostenit. Domnul să-ți dea plata. Și punând lighean s-a spălat. Apoi făcând fiertură a mâncat și a băut de ajuns. Și îndată s-a dus războiul de la dânsul.

2. Un frate l-a întrebat pe un bătrân: ce voi face, că mă înconjoară gândurile cu pricină să merg pe la bătrâni. Iar bătrânul i-a răspuns: de vei vedea gândurile tale că pentru strâmtorare voiesc să te scoată din chilia ta, fă-ți mângâiere în chilie și să nu ieși afară. Iar dacă pentru folosul sufletului voiești să te duci, încearcă gândul tău și ieși. Căci am auzit despre un bătrân, că atunci când îl supărau gândurile să meargă la cineva, se scula și-și lua cojocul său și ieșea și înconjura chilia sa apoi intra și își făcea mângâiere de străini și se odihnea de sila gândurilor.

3. Un frate șezând la chinovie, era supărat de gânduri să se mute. Deci, într-o zi luând o hârtie și șezând, a scris pe ea toate pricinile pentru care îi ziceau lui gândurile să se mute din chinovie. Și după ce le-a numărat pe toate, mai pe urmă s-a scris și pe el întrebând: suferi toate? Apoi a adăugat, ca și cum ar fi răspuns: așa, cu adevărat, întru numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, sufăr! Și învelind hârtia, a legat-o la brâul său. Deci, când i se pornea vreo pricină pentru care i se da război și mai înainte năvăleau asupra lui gândurile mutării, mergând deoparte, lua hârtia și o citea până afla acel cuvânt: întru numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu rabd, și zicea către sine: vezi ticăloase? Nu vreunui om, ci lui Dumnezeu te-ai făgăduit. Și îndată se odihnea și așa totdeauna făcea fratele. Când se ivea vreo tulburare, petrecea netulburat și în celelalte pricini. Deci, ceilalți frați cunoscând ceea ce făcea fratele și cum petrecea citind hârtia, în timp ce ei de multe ori se tulburau de zavistie, din ispita diavolului, se porneau cu urâciuni asupra fratelui. Și mergând la părintele lor, ziceau: fratele acela este fermecător și în brâu are fermecătorie. Pentru aceasta noi nu putem să petrecem împreună cu el. Deci, sau pe el sau pe noi, slobozește-ne de aici! Părintele, cunoscând vicleșugul vrăjmașului, (căci știa smerenia și evlavia fratelui) le-a zis lor: mergeți de vă rugați și mă voi ruga și eu și după trei zile vă voi da răspuns. Iar noaptea, când dormea fratele, mergând părintele încetișor, i-a dezlegat brâul și citind hârtia, l-a încins pe el iar și s-a dus. După ce au trecut cele trei zile, au venit frații la părintele pentru răspuns. Părintele, chemându-l pe frate, i-a zis: pentru ce smintești frații? Iar el îndată căzând la pământ, a zis: am greșit, iartă-mă și vă rugați pentru mine! Și a zis părintele către frați: ce ați zis despre fratele acesta? Răspunzând ei, au zis: este fermecător și fermecătoria lui este în brâu. Iar părintele: scoateți fermecătoriile lui. Atunci ei s-au pornit să-i dezlege brâul și nu-i lăsa fratele. Dar avva le-a spus: tăiați-i brâul! Și tăindu-l, au aflat într-însul hârtia, pe care au dat-o la unul din diaconi, poruncindu-i să stea la un loc înalt și să o citească, ca și vicleanul cel ce a semănat această prihană, mai mult să se rușineze. După ce s-au citit cele de pe hârtie precum și cuvântul acela: „întru numele lui Iisus Hristos rabd“, auzind frații, de rușine nu aveau ce să se facă. Și au pus metanie părintelui lor, zicând: am greșit! Iar el le-a zis: nu-mi puneți mie metanie, ci lui Dumnezeu și fratelui asupra căruia ați mințit, ca să vă ierte. Atunci ei au făcut așa. Și i-au zis părintelui: să ne rugăm lui Dumnezeu, ca să-i ierte! Și s-au rugat pentru dânșii.