Cu toate că slujirea cultică în cursul Stării de Urgență se desfășoară la biserică doar de către preot și dascăl, rugăciunile de mijlocire pentru cei răposați, adică Sfânta Liturghie și Parastas (pentru soroace și sărindar) se săvârșesc în continuare, potrivit practicii tradiționale.
Astfel, coliva, ce a fost preparată pentru toți răposații pomeniți sâmbătă (28 martie 2020), a fost clătinată, în numele tuturor credincioșilor ce s-au rugat de acasă pentru cei răposați din familia lor, doar de către preot, legănând-o pe mâini, în semn de comuniune sau legătură cu cei răposați.
Coliva, cum se știe, închipuie însuşi trupul mortului şi este totodată un semn văzut al credinţei noastre în înviere şi nemurire, deoarece este făcută din boabe de grâu, pe care Însuşi Domnul le-a înfăţişat ca purtând în ele icoana sau asemănarea învierii trupurilor: dupa cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roada trebuie să se îngroape mai întâi în pământ şi apoi să putrezească, tot aşa şi trupul omenesc mai întâi se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învieze apoi întru nestricăciune (Ioan 12, 24; I Cor. 15, 36 ş.u,).
Categories: Articole