De la stâlpările de finic şi de la acele ramuri, ca de la un dumnezeiesc praznic, trecând la altă serbare dumnezeiască, la cinstite patimile lui Hristos, la taina cea de mântuire, să alergăm credincioşii; şi să-L vedem suferind patimă de bunăvoie pentru noi. Şi mulţumindu-i, să-i cântăm cântare cuvioasă, strigând : Izvorule al milostivirii şi limanul mântuirii, Doamne, slavă Ţie.(Triod)

 Dezideratul de a li se oferi

credincioşilor un cât mai bogat acces la cuvântul lui Dumnezeu prin faptul că tezaurul biblic trebuie să fie deschis tot mai larg, își poate găsi, în aceste zile de pandemie și de izolare la domiciliu, un moment de exercițiu duhovnicesc de citire a Sfintei Scripturi concomitent cu citirea liturgică desfășurată la biserică.

În Sfânta și Marea Zi Luni, texteld biblice aferente slujbelor bisericești sunt următoarele:

I. Utrenie (Denie)

Matei 21, 18-44

 Dimineața, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit;  Și văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, și a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Și smochinul s-a uscat îndată.  Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată?  Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci și muntelui acestuia de veți zice: Ridică-te și aruncă-te în mare, va fi așa.  Și toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi.  Iar după ce a intrat în templu, s-au apropiat de El, pe când învăța, arhiereii și bătrânii poporului și au zis: Cu ce putere faci acestea? Și cine Ți-a dat puterea aceasta? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu pe voi un cuvânt, pe care, de Mi-l veți spune, și Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea:  Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-ați crezut lui?  Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindcă toți îl socotesc pe Ioan de prooroc.  Și răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu știm. Zis-a lor și El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea. Dar ce vi se pare? Un om avea doi fii. Și, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi și lucrează în via mea.  Iar el, răspunzând, a zis: Mă duc, Doamne, și nu s-a dus. Mergând la al doilea, i-a zis tot așa; acesta, răspunzând, a zis: Nu vreau, apoi căindu-se, s-a dus. Care dintr-aceștia doi a făcut voia Tatălui? Zis-au Lui: Cel de-al doilea. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în împărăția lui Dumnezeu.  Căci a venit Ioan la voi în calea dreptății și n-ați crezut în el, ci vameșii și desfrânatele au crezut, iar voi ați văzut și nu v-ați căit nici după aceea, ca să credeți în el.  Ascultați altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.  Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.  Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.  Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, și au făcut cu ele tot așa.  La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor rușina de fiul meu.  Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm și să avem noi moștenirea lui.  Și, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie și l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?  I-au răspuns: Pe acești răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor.  Zis-a lor Iisus: Au n-ați citit niciodată în Scripturi: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta și este lucru minunat în ochii noștri”?  De aceea vă spun că împărăția lui Dumnezeu se va lua de la voi și se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi.

Ceasul VI

Prochimen, glasul al 4-lea:

Când a întors Domnul robia Sionului făcutu-ne-am ca nişte mângâiaţi. (ps. 125, 1)

Stih : Atuncea s-a umplut de bucurie gura noastră şi limba noastră de veselie (ps. 125, 2)

Din proorocia lui Iezechiil:

Cap. 1, vers. 1-20.

   Era în cinci ale lunii a patra, anul al treizecilea, când mă aflam între robi la râul Chebar, unde mi s-au deschis cerurile şi am văzut nişte vedenii dumnezeieşti. În cinci ale lunii a patra, anul al cincizecilea de la robirea regelui Ioachim, a fost cuvântul Domnului către mine, preotul Iezechiil, fiul lui Buzie, la râul Chebar, în ţara Caldeilor. Acolo a fost peste mine mâna Domnului. Eu priveam şi iată venea dinspre miazănoapte un vânt vijelios, un nor mare şi un val de foc, care vărsa în toate părţile raze strălucitoare; iar în mijlocul focului era o lumină de flacără, în care se vedeau patru fiare, al căror chip semăna cu chipul omenesc. Fiecare din ele avea patru feţe şi fiecare din ele avea patru aripi. Picioarele lor erau oable, iar copitele picioarelor lor erau cum sunt copitele picioarelor de vițel şi scânteiau ca arama strălucitoare, iar aripile lor erau sprintene. De toate patru părţile ele aveau sub aripi mâini de om şi toate patru îşi aveau feţele lor şi aripile lor. Aripile lor se atingeau una de alta, și când mergeau, fiarele nu se întorceau, ci fiecare mergea drept înainte. Feţele lor ? Toate patru aveau câte o față de om înainte, toate patru aveau câte o faţă de leu la dreapta, toate patru aveau câte o faţă de bou la stânga şi toate patru mai aveau şi câte o faţă de vultur îndărăt. Feţele lor şi aripile lor erau despărțite în partea de sus, şi, la fiecare, două din aripi erau întinse, iar două le acopereau trupul. Fiecare fiară mergea drept înainte, şi mergea într-acolo încotro îi dădea duhul să meargă şi în mersul său nu se întorcea. Înfăţişarea acestor fiare se asemăna cu înfăţişarea cărbunilor aprinşi, ca înfăţişarea unor făclii aprinse; printre fiare curgea foc, iar din foc ţâşneau raze şi fulgere. Fiarele alergau înainte şi înapoi iute ca fulgerul. Când mă uitam eu la fiară, iată am văzut jos, lângă aceste fiare, câte o roată dinaintea celor patru feţe ale lor. Aceste roți, după înfăţişarea lor, pare că erau de crisolit, iar după făptură toate aveau aceeaşi înfăţişare. Şi după alcătuirea şi după făptura lor ele pare că erau vârâte una în alta. De mers ele mergeau în toate patru părţile şi în timpul mersului nu se întorceau. Obezile lor formau un cerc larg şi de o înălţime înfricoşată şi aceste obezi la toate patru erau pline de ochi de jur împrejur. Când mergeau fiarele, mergeau şi roțile de lângă ele, şi când se ridicau fiarele de la pământ, se ridicau şi roțile. Ele mergeau încotro le da duhul să meargă şi roțile se ridicau împreună cu dânsele, căci duh de viaţă era şi în roți. 

Prochimen, glasul al 6-lea :

De n-ar zidi Domnul casa, în deşert s-ar osteni cei ce zidesc. (ps. 126, 1)

Stih : De n-ar păzi Domnul cetatea, în deşert ar priveghea cel ce o păzeşte. (ps. 126, 2)

Vecernia și Sfânta Liturghie

Prochimen, glasul al 6-lea :

Binecuvânta-te-va Domnul din Sion, Cel ce a făcut cerul şi pământul. (ps. 127, 5)

Stih : Fericiți toți cei ce se tem de Domnul, care umblă în căile Lui. (ps. 127, 1)

De la Ieşire :

Cap. 1, Vers. 1-20.

   Numele fiilor lui Israil, care au intrat la Egipt împreună cu Iacov, tatăl lor, aducând fiecare toată casa sa, sunt acestea : Ruben, Simeon, Levi şi Iuda; Isahar, Zebulon şi Veniamin; Dan, Neftali, Gad şi Asir. Sufletele însă ieşite din Iacov, erau de toate şaptezeci şi cinci, iar Iosif era de mai înainte în Egipt. Dar au murit şi Iosif şi toţi fraţii lui şi toţi cei de pe vremea lor. Iar fiii lui Israil s-au prăsit, s-au înmulţit, au crescut şi s-au întărit foarte, foarte tare şi s-a umplut ţara de ei. Dar s-a ridicat alt rege peste Egipt, care nu cunoscuse pe Iosif. Acesta a zis către poporul său : Iată, neamul fiilor lui Israil e mulţime mare şi e mai tare decât noi. Veniţi dar să-i împilăm, ca să nu se mai înmulţească, şi ca nu cumva la vreme de război să se unească cu vrăjmaşii noştri şi bătându-ne, să iasă din ţara noastră. De aceea au pus peste ei supraveghetori de lucrări, ca să-i împileze cu munci grele. Atunci a zidit Israil cetăţi tari lui Faraon : Pitom şi Ramses, care serveau lui Faraon pentru pătule, şi cetatea On sau Iliopolis. Însă cu cât îi împilau mai mult, cu atât mai mult se înmulţeau şi se întăreau foarte, foarte tare, aşa că egiptenii se îngrozeau de fiii lui Israil. De aceea egiptenii sileau încă şi mai straşnic la muncă pe fii lui Israil, şi le făceau viaţa amară prin munci grele, la lut, la cărămidă şi la tot felul de lucru la câmp, şi prin alte felurite munci, la care-i sileau cu străşnicie. Ba, regele Egiptului a poruncit moaşelor evreieşti, care se numeau : una Şifra şi alta Pus, şi le-a zis : Când moşiţi la evreice, să luaţi seama când nasc : de va fi băiat, să-l omorâţi, iar de va fi fată, să o cruţaţi. Moaşele însă s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut cum le poruncise regele Egiptului, ci au lăsat pe băieţi să trăiască. Atunci a chemat regele Egiptului pe moaşe şi le-a zis : Pentru ce aţi făcut aşa şi aţi lăsat să trăiască şi copiii de parte bărbătească ? Iar moaşele au răspuns lui Faraon : Femeile evreice nu sunt ca egiptencele, ci ele sunt voinice şi nasc până nu vin moaşele la ele. De aceea Dumnezeu a făcut bine moaşelor, iar poporul lui Israil se înmulţea şi se întărea mereu.

Prochimen, glasul al 8-lea:

Binecuvântat-am pe voi întru numele Domnului. (ps. 128, 8)

Stih : De multe ori s-a luptat cu mine din tinereţile mele şi nu m-a biruit. (ps. 128, 2)

De la Iov :

Cap. 1, vers. 1-12.

   Era odată în ţinutul Uz un om pe care îl chema Iov şi acest om era fără cusur şi drept; se temea de Dumnezeu şi se ferea de ce este rău. Şi s-au născut şapte feciori şi trei fete. El avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi şi cinci sute de asine şi slugărime în mare număr. Şi omul acesta era cel mai de seamă dintre toţi răsăritenii. Feciorii lui se duceau unul la altul şi se făceau ospeţe în casele lor, fiecare la ziua lui, şi trimite-au să cheme pe surorile lor, ca să mănânce şi să bea cu ei. Şi apoi, când isprăveau zilele petrecerii lor, Iov chema şi sfinţea pe feciorii săi şi se scula dis de dimineaţă şi aducea arderi de tot, după numărul lor al tuturor, căci Iov zicea : Se poate ca feciorii mei să fi păcătuit şi să fi cugetat cu păcat împotriva lui Dumnezeu. Şi aşa făcea Iov pururea. Dar într-o zi îngerii lui Dumnezeu se înfăţişară înaintea Domnului şi Satan veni şi el printre ei. Atunci Domnul zise către Satan : De unde vii ? Iar Satan răspunse Domnului şi-i zise : Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos. Şi Domnul zise către Satan : Uitatu-te-ai la robul meu Iov, că nu este niciunul ca el pe pământ, fără cusur şi drept şi temător de Dumnezeu şi care să se ferească de ce este rău. Dar Satan răspunse Domnului şi zise : Oare de flori-de-măr se teme Iov de Dumnezeu ? N-ai făcut tu gard în jurul lui şi în jurul casei lui, şi în jurul a tot ce este al lui, în toate părţile, şi ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi turmele lui au umplut pământul ? Dar ia întinde mâna ta şi atinge-te de tot ce este al lui, să vedem dacă nu te va blestema în față-ţi ! Atunci Domnul zise către Satan : Iată, tot ce are el este în puterea ta numai asupra lui să nu întinzi mâna ta. Şi Satan pieri din faţa lui Dumnezeu.

Matei 24, 3-35

Și șezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă când vor fi acestea și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeți să nu vă amăgească cineva. Căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, și pe mulți îi vor amăgi. Și veți auzi de războaie și de zvonuri de războaie; luați seama să nu vă speriați, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârșitul. Căci se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție și va fi foamete și ciumă și cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire și vă vor ucide și veți fi urâți de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulți se vor sminti și se vor vinde unii pe alții; și se vor urî unii pe alții.  Și mulți prooroci mincinoși se vor scula și vor amăgi pe mulți.  Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci.  Dar cel ce va răbda până sfârșit, acela se va mântui.  Și se va propovădui această Evanghelie a împărăției în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; și atunci va veni sfârșitul. Deci, când veți vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt – cine citește să înțeleagă – Atunci cei din Iudeea să fugă în munți.  Cel ce va fi pe casă să nu se coboare, ca să-și ia lucrurile din casă.  Iar cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi, ca să-și ia haina.  Vai de cele însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea!  Rugați-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta. Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi.  Și de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile. Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeți. Căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu ieșiți; iată este în cămări, să nu credeți. Căci precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului. Căci unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.  Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca și luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor se vor zgudui.  Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului și vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și cu slavă multă. Și va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiță, și vor aduna pe cei aleși ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini.  Învățați de la smochin pilda: Când mlădița lui se face fragedă și odrăslește frunze, cunoașteți că vara e aproape.  Asemenea și voi, când veți vedea toate acestea, să știți că este aproape, la uși.  Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta, până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Exegeză

În această zi facem pomenire de smochinul cel care s-a uscat, pentru că dumnezeieștii Evanghelişti, Matei şi Marcu adaugă după întâmpinarea Domnului cu stâlpari în Ierusalim această minune Marcu spune : Iar a doua zi ieşind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Şi văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă de va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Şi a zis Iisus smochinului : Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac. Iar Matei spune : Iar a doua zi, întorcându-Se la cetate a flămânzit. Şi văzând un smochin lângă cale, a venit la el şi n-a găsit nimic în el decât numai frunze. Şi i-a zis lui : În veci să nu se mai facă rod în tine. Şi îndată s-a uscat smochinul. Sinagoga Iudeilor este un smochin, în care Mântuitorul n-a găsit rod potrivit, ci numai umbra legii; de aceea a luat şi legea de la ei şi i-a făcut cu totul netrebnici. Dar dacă cineva ar întreba : Pentru ce oare un pom neînsufleţit s-a uscat prin blestem dacă n-a greşit cu nimic ? Unul ca acesta să afle că iudeii care-l vedeau pe Hristos că făcea tuturor totdeauna bine şi că n-a făcut nimănui nici cel mai mic rău, socoteau că are numai puterea de a face bine şi nicidecum puterea de a face rău. Dar Stăpânul, fiind iubitor de oameni, n-a vrut să arate asupra oamenilor că poate face rău. Ca să convingă deci poporul cel nerecunoscător că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi, ca un bun nu vrea să-şi arate puterea sa de a pedepsi cu omul, ci cu ceva care are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare. Mai este însă şi o pricină tainică a uscării smochinului ajunsă până la noi din bătrâni înţelepţi, după cum zice Isidor Pelusiotul. Pomul călcării poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui şi-au făcut acoperământ strămoşii noştri călcători de poruncă. Din pricină că n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca să nu mai facă rod, care este pricina păcatului. Iar că păcatul se aseamănă cu smochina este lucru destul de limpede; are dulceaţa plăcerii, lipiciunea păcatului, iar în urmă usturimea şi iuţimea conştiinţei. Istoria smochinului a fost aşezată aici pentru a ne îndemna la umilinţă, după cum istoria lui Iosif a fost aşezată pentru a ne înfăţişa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găseşte în el odihnă, a doua zi, adică după viața aceasta de acum, îl usucă prin blestem şi-l trimite în focul veşnic. Smochinul uscat din sfânta Evanghelie este ca un stâlp cu totul uscat, care îngrozeşte pe cei care nu fac rod potrivit de virtute.

www.parohiaplevna.ro; parohiaplevna@gmail.com

Categories: Articole