Sfânta noastră Biserică învaţă pe credincioşii săi să se supună întru totul legilor Statului, „căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda” (Rom.13, 2).
Creştinul va da socoteală înaintea Dreptului Judecător şi pentru împlinirea sau călcarea acestor legi. De asemenea, credincioşii sunt îndrumaţi să-şi împlinească îndatoririle lor cetăteneşti faţă de Patrie, cu acelaşi zel şi cu aceeaşi râvnă ca şi pe cele faţă de Biserică.
Creştinul, ca făptură a lui Dumnezeu, trebuie să asculte de voia Acestuia, rostită prin legile date, căci numai aşa îşi poate întocmi o viaţă cinstită şi-şi poate dobândi mântuirea sufletului. Legea, prin însăşi fiinţa ei, cere doar ascultare şi nu stă în bunul plac al cuiva să i se supună sau nu. Este drept că uneori se întâmplă ca legea să fie călcată. Dar creştinul nu trebuie să facă aceasta în chip premeditat; el rămâne supus legii chiar şi atunci când o calcă. Porunca lăuntrică prin care legea morală cere creştinului să facă sau să nu facă ceva se numeşte datorie morală. Aceasta nu este altceva decât trebuinţa pe care o simte credinciosul înăuntrul său de a împlini voia lui Dumnezeu şi a ocoli cele potrivnice ei, fără ca libertatea voii să-i fie îngrădită cu ceva. Cum poate însă împlini legile şi evita călcarea lor, aceasta i-o spune fiecăruia cugetul sau conştiinţa sa morală. (Învățătura de credință creștin ortodoxă)
Întrebările, neliniștile creștinilor din parohie, în legătură cu modul bisericesc de prăznuire a Sfintelor Paști din acest an dificil, au căpătat lămurire și perfectă ascultare în duh creștin de supunere față de autorități, oficiul parohial diseminând în enorie (telefonic, electronic, prin consilieri și voluntari) modul în care autoritatea bisericească în acord cu cunducerea statului au prevăzut modul de desfășurare a prăznuirii:
În sensul aplicării ACORDULUI privind stabilirea unor măsuri cu ocazia Sărbătorilor Pascale în anul 2020, încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Interne, emis în data de 15 aprilie 2020 (temei 1212/2020), în cuprinsul parohiilor din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, facem următoarele precizări:
1. Slujbele religioase din noaptea de Înviere se vor oficia cu respectarea îndrumărilor Bisericii Ortodoxe Române și prevederilor din ordonanțele militare privind reuniunile publice și distanțarea fizică, fără participarea credincioșilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcașurilor de cult.
2. Pâinea binecuvântată, în formă de prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paști, sfințită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie, după Sfânta Liturghie, va fi distribuită la domiciliul credincioșilor din toate parohiile de către personalul clerical și voluntarii din parohie, în zilele de vineri, 17 aprilie, și sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul orar 08.00 – 17.00, și în prima zi de Paști, între orele 06.00 – 12.00, la solicitarea credincioșilor. Preotul paroh împreună cu sfințiții slujitori vor lua măsurile care se impun privind tăierea, ambalarea și distribuirea corespunzătoare a pâinii sfințite, implicându-se PERSONAL, cu MAXIMĂ ATENȚIE ȘI RESPONSABILITATE.
3. Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de către personalul clerical și maxim 5 voluntari, sâmbătă, 18 aprilie 2020, începând cu ora 20.00;
Fiecare preot paroh va alcătui un Tabel cu voluntarii din parohie, trecând în el un număr de maxim 5 voluntari și îl va înainta organelor abilitate. Se recomandă ca pasca să fie distribuită pe cât posibil PERSONAL de preot în parohie, cu respectarea condițiilor de igienă care se impun, iar voluntarii doar să anunțe venirea preotului.
Fiecare preot paroh va alcătui un Tabel cu voluntarii din parohie, trecând în el un număr de maxim 5 voluntari și îl va înainta organelor abilitate. Se recomandă ca pasca să fie distribuită pe cât posibil PERSONAL de preot în parohie, cu respectarea condițiilor de igienă care se impun, iar voluntarii doar să anunțe venirea preotului.
4. Clericii din fiecare parohie, ajutați de un număr de maxim 5 voluntari cu echipament de protecție (mască și mănuși), în calitate de organizatori, vor asigura distribuirea Paștilor sau a Sfintei Lumini respectând reglementările prevăzute în ordonanțele militare, având asupra lor cartea de identitate și, ca semn distinctiv, banderola albă pe braț, precum și un ecuson cu date de identificare, ștampilat de parohie.
5. Credincioșii vor primi Paștile sau Sfânta Lumină din pragul casei ori de la fereastră, fără a ieși în stradă, iar în zona locuințelor, multifamiliale, acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de Asociația de proprietari sau de chiriași, care va purta echipament de protecție (mască și mănuși). (Acordul Patriarhiei Române şi Ministerului Afacerilor Interne)
Categories: Articole