Menu Home

Pregătirea Sfintelor Paști spre a fi oferite credincioșilor. (II) Ambalarea prescurilor mici sfințite

 În dimineața adâncă, la ora 4, a Zilei Învierii Domnului, după ce la Sfânta Liturghie s-au sfințit Paștile, voluntarii (desemnați pentru a oferi enoriașilor darurile pascale) au venit la biserică unde a început procedura de ambalare, în vederea distribuirii corespunzătoare către credincioși, a pâinii sfințite. Procesul de ambalare al darului pascal pentru fiecare casă de creștin a avut mai multe etape:

1. Ambalarea pâinii sfințite- în pungă de plastic ce se inchide ermetic;
2. Punerea împreună a darurilor pascale: pâine sfintită, pește fript, brânză, icoana a Învierii- în pungă de hârtie;
3. Adăugarea feliei de cozonac și a oului roșu în fiecare pungă cu daruri pascale
 Pentru buna desfășurare a acțiunii, alături de cele 250 de pachețele aferente familiilor de creștini ce locuiesc în parohie și filie, ca bucuria să fie deplină și  nimeni să nu se plângă de lipsă, că s-a arătat împărăția cea de obște, s-au adăugat încă 50 de pachete pentru eventualele situații fortuite (copii veniți la părinți, persoane ce au fugit de molimă, călători, etc).
 Pentru dinamizarea activității voluntarilor în teren, s-a întocmit, planul demografic al fiecărei străzi.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut