Menu Home

Patriarhul Justinian- IMPRIMATUR

În casele credincioșilor se găsesc și icoane realizate în timpul păstoririi Patriarhului Justinian. Fiecare icoană din acea vreme are imprimat cu timbru sec crucea patriarhiei iar pe verso este lipită o notiță cu autorizarea și binecuvântarea patriarhală. Semne ale condițiilor restrictive impuse de regimul comunist credinței creștine, prin limitarea accesului editurii și tipografiei Patriarhiei Române la resurse de hârtie tipografică și alte consumabile specifice. Documentele vremii atestă modul ingenios în care Patriarhul Justinian a obținut hârtia și materialele necesare tipăririi Bibliei.

Dezgheţul din 1955 a oferit ocazia reînnodării contactelor dintre cele două Biserici, mai ales prin vizita, din iunie 1965, a arhiepiscopului Arthur Ramsey de Canterbury în România. Un an mai târziu, patriarhul Justinian Marina răspundea la invitația acestuia, fiind primit la Londra ca un șef de stat, vizitând numeroase mănăstiri, participând la anumite servicii religioase, fiind în mijlocul credincioșilor români din capitala britanică. Patriarhul român a fost primit inclusiv de regina Elisabeta a Marii Britanii, care i-a oferit în dar un automobil Rolls Royce. Față de gestul reginei, patriarhul i-a spus: „Majestate, vă mulțumesc! Sunteți foarte generoasă, dar sunt informat că sunteți președinta Societății Biblice Britanice. Patriarhii români de dinaintea mea au editat fiecare câte o Biblie, care le poartă numele. Eu am mai mult de 10 ani și nu am izbutit să am o Biblie. Vă rog, în locul mașinii, dați-mi hârtie şi materiale de legătorie, ca să pot tipări și eu Biblia!” Astfel, au fost publicate cele 20.000 de exemplare ale Bibliei de la 1968. (Adrian Nicolae Petcu, https://ziarullumina.ro/memoria-bisericii/iunie-1966-vizita-patriarhului-justinian-marina-anglia)

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut