Prin rugăciune de chemare a Duhului Sfânt asupra Cinstitelor Daruri, preotul şi toţi credincioşii, aşteaptă coborârea Duhului nu numai peste Daruri; căci Biserica întreagă are nevoie, mereu şi mereu, de „o Cincizecime reînnoită” (D. Stăniloae), prin care credinţa să îi fie întărită şi prin care credincioşii să fie sfinţiţi. Formula propriu-zisă a epiclezei este: „Încă aducem Ție această slujbă duhovnicească şi fără de sânge şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte. Și fă, adică, pâinea aceasta Cinstit Trupul Hristosului Tău. Amin. Iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău. Amin, Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt, Amin. Amin. Amin.” Aşadar, după epicleză Duhul Sfânt este văzut ca realizând, în chip tainic, două lucrări principale:
În primul rând, după cum foarte clar se spune în rugăciunea euharistică, El preface, în mod supranatural, pâinea şi vinul, Darurile aduse de Biserică, prin Hristos, lui Dumnezeu, în Trupul şi Sângele Mântuitorului.
Dar prefacerea darurilor nu este singura acţiune a Duhului.
În al doilea rând, „epicleza nu se încheie aici. Sfinţirea Darurilor nu este un scop în sine, ci mijlocul prin care sfinţenia lor devine sfinţenia credincioşilor prin împărtăşire”. Mitropolitul Bartolomeu Anania ne atrage atenţia că această parte a rugăciunii euharistice cuprinde şi cerinţe ce-i vizează pe credincioşii prezenţi la liturghie sau pe cei adormiţi. Astfel, prin intermediul acestei părţi din trăirea liturgică, enoriaşii credincioşi beneficiază de trezire sufletească, de iertarea păcatelor, de comuniunea cu Duhul Sfânt, toate acestea având drept scop ultim „plinirea împărăţiei cerurilor, îndrăznirea cea către Tine, iar nu judecată sau osândă”. Însă toate aceste binecuvântări de care beneficiază creştinii sunt realizări tainice, mistice, ale Duhului, care au loc doar în cadrul trăirii liturgice.
