Menu Home

Împreună cu sfinții pe calea postului (II)

A doua zi a postului Adormirii Maicii Domnului, 2 august 2017, a fost închinată, potrivit calendarului, Sfântului Mucenic și Arhidiacon Ștefan. Citirea acatistului întâiului mucenic creștin a fost urmată de rugăciunea de mijlocire.

Sfinte Mare Mucenice al lui Hristos Ştefan, cel ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele muceniceşti, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinşi de nevoi şi ispite; ci te roagă pentru noi Preamilostivului Dumnezeu ca să împace lumea şi să depărteze de la noi pe tot vrăjmaşul cel pornit asupra noastră, prin mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Roagă-te, Sfinte al lui Dumnezeu, cu aceeaşi căldură cu care te-ai rugat pentru ucigaşii tăi; roagă-te să depărteze de la noi furia celor fără de Dumnezeu şi să ne apere pe noi, poporul Său cel nou ales, ca prin rugăciunile tale fiind mântuiţi, să lăudăm bunătatea lui Dumnezeu cea nespusă şi pe tine să te mărim în vecii vecilor. Amin.

La partea parenetică s-a citit un cuvânt al Sfântului Ioan Milostivul, despre dragostea şi îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut