Participam cu tot sârgul la muncile din câmp la care puteam să ne aducem contribuția după puterile noastre. Mergeam la prășit porumbul sau alte culturi, cum și la culesul acestora. Ne dovedeam utilitatea mai ales la culesul bumbacului, cultură practicată destul de mult atunci; după ce acesta se usca lucram la scosul semințelor făcut cu unealta cu doi cilindri ce lăsa să treacă doar fibra de bumbac. Participam la smulgerea cânepei ce era plantată printre alte culturi, iar după ce se usca eram extrem de interesați să participăm la punerea ei la „topit” în gârla din satul vecin. După ce stătea vreo 3-4 săptămâni în apa și apoi se usca la soare o trecem prin meliță, proces în care ne dovedeam iar utilitatea.
De doua- trei ori pe vară mama, preoteasa, ajutată uneori și de câte o femeie, lipea prispele, cuptorul de pâine și uneori și coșarul; aceasta se facea cu lut luat dintr-o râpa a dealului, ce înmuiat cu apa si amestecat cu pleava și balegă de cal se făcea o pastă ce se întindea pe toată suprafața de lipit. Noi eram folosiți să adunăm balega de pe uliță și să facem pasta pe care o călcam bine cu picioarele.
Vara mergeam, ca toți copiii satului, cu picioarele goale, adesea cu răni și fel de fel de înțepături. Uneori faceam chiar pe talpă niște flegmoane, cred un fel de bătături inflamate rău (se zicea că le făcusem pentru că, neatenți, călcasem în tăvălitura de cal). Le tratam, până coceau, cu ceapă încălzită și frunze de patlagina pentru a trage puroiul. De mers prin praful ulițelor de pe vale, uneori mai gros de-o palma, ni se depărtau degetele de făceam și răni între ele, iar chinul se prelungea apoi când trebuia să folosim încălțămintea pentru mers la școala, niciodată în aceste condiții destul de lejeră.
Prof Vasile Constantin- MAO, fiu al părintelui Mihai Constantin
Categories: Articole