Închinare în vremurile biblice (VII)

Etapa următoare a evoluției cultului evreiesc este dată  de înalțarea Templului lui Solomon, pe baza proiectului si aranjamentelor privind furnizarea materialelor de construcție, întreprinse de tatăl său,  David. Sfințirea templului din Ierusalim și asigurarea din partea Domnului că: „ numele Său va fi acolo și va asculta strigarea și rugăciunea robilor Săi ” (3 Regi 8, 29) îl va transforma în centrul cultului mozaic și „simbolul unității naționale și religioase a poporului Israel”  având menirea de a fi casa lui Dumnezeu, locul unde locuia El, nu în sensul că această casă făcută de mâini omenești ar putea cuprinde pe Dumnezeu, ci numai că „în această casă locuiește numele lui Dumnezeu și-și manifestă aici prezența Sa prin ascultarea și împlinirea  rugăciunilor adresate Lui. Deci templul avea aceeași menire ca și Cortul Sfânt cu singura deosebire că era stabil. Aici ca și la Cortul Sfânt trebuia să se săvârșească cultul religios cu rugăciuni, jertfe și cântări de psalmi”.  Construit alături de palatul regal, templul, ca simbol al unității poporului lui Israel, indica faptul că dinastia davidică este aleasă de Dumnezeu pentru a cârmui și a păstra credința revelată. În acest mod poate fi interpretată constatarea că ceremoniile regale sunt adesea încorporate în liturghia Templului . „Cultul mozaic nu se celebra decât la templul din Ierusalim, cultul căpătând prin acest edificiu „semnificații noi, simbolismul și funcționalitatea sa cultică fiind mult mai complexe decât cele ale Cortului Mărturiei și Cortului Sfânt”, însă lectura publică a Scripturii se putea face și în alte locuri  (Ier 36, 6; 10, 12-15 ). 

parohiaplevna@gmail.com



0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...