Menu Home

Copil de preot în anii `40, repere de arheologie sentimentală (III)

„Noi, cei mai răsăriți, aveam atribuții în gospodărie sau grija frațiorilor mai mici. Făceam focul la cuptorul de pâine sau, iarna, la sobă (foloseam coceni de porumb rămași de la animale, bețe și palăști de floarea soarelui și, uneori, tezec). Dădeam de mâncare și adăpam animalele și păsările din gospodărie. Treaba devenea dură când era vorba și de rânit prin grajd. Ce să mai spun de spălatul scutecelor gemenilor, ajutând măicuța doborâtă în toată acea vară a prunciei lor de suferința unei gripe spaniole (se vorbea de ceva papataci). De pe la 8-10 ani ne duceam cât era vara de mare cu vaca la păscut, iar când mai crescusem ne dotasem cu o cotigă făcută cu doua roți de plug, pe care o încărcam cu știr și costrei adunat din lanuri. Cu această iarbă alimentam toate viețuitoarele din bătătura. Asta era o treabă serioasă și nu ne lăsam, mai ales atunci când găseam iarbă bună, pâna nu încărcam căruțul, mai-mai să ne spetim aducându-l acasă. Uneori ne ajutam și de vacă pentru a scoate ditamai încărcătura de pe ogor. Ce mai, aveam treabă serioasă de facut; și ne ambiționam să o facem cât mai bine.” (Prof Vasile Constantin- Mao)

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut