Preoți din episcopia noastră în închisorile comuniste (XXIV)

Părintele Constantin Stoenescu, născut la 18 noiembrie 1923 în comuna Jilavele, judeţul Ialomiţa, a fost preot în parohia Malul Roşu, comuna Andrăşeşti, judeţul Ialomiţa. A urmat cursurile şcolii primare în localitatea natală, Seminarul şi Facultatea de Teologie la Bucureşti, obţinând licenţa în 1947. Cu această diplomă s-a înscris la Seminarul Pedagogic Universitar Titu Maiorescu, obţinând în 1948 titlul de profesor, specialitatea religie, secundar istorie. La 4 august 1948 a fost arestat de acasă şi dus întâi la Miliția din Urziceni, apoi la Călăraşi, Constanţa, Ministerul de Interne şi Penitenciarul Jilava. A fost judecat de Tribunalul Militar Bucureşti, în lotul celor de la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi condamnat la cinci ani de închisoare corecţională pentru ”uneltire împotriva ordinii sociale”. A trecut prin închisorile de la Piteşti şi Gherla. A fost eliberat în 1953, după ce a executat întreaga pedeapsă, din Colonia de muncă Peninsula, unde a lucrat doi ani. În momentul arestării nu era hirotonit. Pus în libertate, s-a căsătorit şi a fost hirotonit la 25 martie 1956 pentru parohia Malu Roşu. Părintele Constantin Stoenescu a decedat la 9 februarie 1996. (Vasile Manea)
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...