Nu sabie cu două tăişuri, ci cu trei, pune harul înainte împotriva vrăjmaşilor săi; o sabie din cer lucrată, pe trei laturi ascuţită, care pururea s-a luptat pentru Dumnezeirea Cea Întreit Strălucitoare.

Pe cei trei Sfinţi Părinţi: Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, îi sărbătorim laolaltă, ca pe cei mai mari învăţători şi Păstori ai Bisericii, din toată istoria creştinătăţii. Viaţa lor sfântă şi învăţăturile lor alcătuiesc îndreptare de ortodoxie, vrednice de toată lauda şi încrederea. Este o dovadă limpede că este rătăcire să nu crezi ca ei. Ei arată la treapta cea mai înaltă „drumul împărătesc” în Biserica Ortodoxă. Ei sunt adevăraţii ctitori ai Ortodoxiei. Şi pentru că, pe lângă darul tălmăcirii Sfintelor Scripturi, ei s-au învrednicit şi de înalta treaptă a arhieriei, ei sunt cunoscuţi îndeobşte sub numele de Sfinţii Trei Ierarhi. Viaţa lor se află istorisită la zilele în care se face pomenirea fiecăruia din ei, în parte. Aşa, viaţa Sfântului Vasilie se află la 1 ianuarie, viaţa Sfântului Grigorie Teologul, la 25 ianuarie, iar viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur, la 13 noiembrie şi la 27 ianuarie. Astăzi prăznuim doar roadele pe care multa lor strădanie le-a adus Bisericii Mântuitorului Hristos. Aşa, mai întâi, cei Trei Ierarhi au trăit toţi cam în aceeaşi vreme, adică în secolul IV, şi toţi trei au adus Ortodoxiei şi Bisericii chezăşia şi strălucirea sfinţeniei unor oameni cu înaltă ştiinţă de carte, cunoscând, adică, nu numai adâncurile învăţăturii lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, moştenită de la Apostoli, ci preţuind, de asemenea, şi toată ştiinţa şi filosofia păgână a vremii lor. Vieţuind, apoi, în anii când Biserica creştină, abia scăpată din prigonirile cele sângeroase ale împăraţilor romani, ajunsese primejduită de ereziile de la dreapta credinţă, din pricina mulţimii învăţăturilor greşite ce se iviseră, Sfinţii Trei Ierarhi au dus o luptă grea şi fără încetare, pentru adevărata înţelegere, pentru păzirea dreptei credinţe apostolice, cu privire, îndeosebi, la dogma Sfintei Treimi, cea mai de seamă Taină a credinţei creştine. Şi învăţătura lor a rămas învăţătura ortodoxă, de atunci, de azi şi de totdeauna. Fiind toţi trei mari ierarhi ai Bisericii, au folosit amvonul, dar fiecare din ei în felul său. Sfântul Vasilie, de pildă, a fost totodată şi păstor al mirenilor, dar şi mare îndrumător al călugărilor. Cele mai vestite cuvântări ale lui, din amvon, sunt tâlcuiri din „Cartea Facerii” şi „Tâlcuiri la Cartea Psalmilor”. Cât priveşte rânduielile date de el călugărilor, acum 16 veacuri, ele dăinuiesc şi astăzi. Vrednic de însemnat este locul pe care Sfântul Vasilie îl dă muncii, alături de rugăciune, în viaţa călugărilor. Cu adevărat învăţător al mirenilor, el uneşte cuvântul cu faptele, chemând pe cei bogaţi să sprijine aşezămintele creştine întemeiate de el, pentru ajutorarea săracilor, a bolnavilor, a tuturor celor slabi şi neputincioşi din cetate. Mai amintim, în sfârşit, că Sfântul Vasilie şi Sfântul Ioan Hrisostom s-au străduit şi cu înfrumuseţarea şi desăvârşirea Sfintei Liturghii din timpul lor, şi cele două Liturghii: Liturghia Sfântului Ioan şi Liturghia Sfântului Vasilie, poartă şi astăzi numele lor şi se săvârşesc în Biserica Ortodoxă, aşa cum le-au desăvârşit ei. Tot în felul său, a folosit amvonul şi Sfântul Grigorie de Nazianz. Vorbitor înnăscut, poet şi mare teolog, Sfântul Grigorie şi-a câştigat renumele de „Cuvântător de Dumnezeu”, adică renumele de teolog, tălmăcind pe înţelesul oamenilor din timpul lui, Taina Sfintei Treimi. Chemat la Constantinopol, cetate care căzuse atât de mult în rătăcirea lui Arie, încât în toată capitala imperiului nu mai rămăsese decât o singură biserică ortodoxă, biserica Învierii, după cinci ani de cuvântări în această biserică, starea lucrurilor s-a răsturnat şi în toată capitala, nu mai rămăsese decât o singură biserică a lui Arie, toate celelalte fiind ortodoxe. Pentru aceasta a şi fost el ales patriarh al Constantinopolului. Puţini teologi s-au ridicat la înălţimea şi la adâncimea teologiei lui. Cele mai vestite din cuvântările lui sunt „Cele cinci Cuvântări Teologice”, ţinute de el în biserica Învierii din Constantinopol. În ceea ce priveşte pe Sfântul Ioan Gură de Aur, acesta a folosit amvonul, mai ales, pentru învăţarea mirenilor, chemându-i spre întoarcerea la Dumnezeu şi la milostenie, de la cei mai smeriţi, până la cei, mai semeţi, îmbărbătându-i şi dojenindu-i şi dându-le ca pildă viaţa sa de nevoinţă, dar şi de dârză bărbăţie. A fost socotit ca cel mai iscusit vorbitor, pe care l-a avut Biserica. Drept mărturie a cuvântărilor lui, el a lăsat Bisericii, „Tălmăcirea Evangheliei după Matei” şi „Tălmăcirea celor 14 Epistole ale Sfântului Pavel”. Tălmăcirile lui sunt o adevărată evanghelie practică. În sfârşit, Sfinţii Trei Ierarhi s-au asemănat între ei şi prin slăbiciunea lor trupească. Toţi trei au avut o sănătate plăpândă. În slăbiciunea vasului lor trupesc sălăşluia însă, tăria cea neasemănată a Duhului şi cuvântul lor era unit cu fapta. Împodobiţi cu asemenea daruri, Sfinţii Trei Ierarhi au fost slăviţi în toată lumea creştină, dar, mai cu osebire, în împărăţia dreptcredincioasă de răsărit.

Categories: Articole