Sinodalitate și autocefalie în istoria BOR (XV)

Continuarea legiferării pro sinodale și autocefale în timpul Domnitorului Carol I După înlăturarea lui Cuza de la conducerea statului nici ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, nici domnitorul care i-a urmat lui Cuza- cu guvernul său- nu au abandonat poziția hotărâtă manifestată de Cuza în privința autocefaliei și sinodalității Bisericii noastre. La tulburarea produsă de lupta pentru canonicitate s-a răspuns în 1867 cu proiectul de Lege organică pentru Biserica Ortodoxă Română, și dorindu-se intrarea în canonicitate s-a solicitata avizul patriarhiei Ecumenice, cu rugămintea ca Patriarhia să emită și Tomosul autocefaliei BOR. Patriarhia nu a răspuns, dar autoritățile legiferatoare române au continuat dezbaterea și votarea Legii organice pentru alegerea mitropoliților și a episcopilor eparhioți, cum și a constituirii Sfântului Sinod al Sfintei Biserici autocefale Române, intrând în vigoare la 14 dec 1872” fără a se mai aștepta aviz sau aprobare externă. Asupra sistemului de conducere sinodal, această lege aducea „noutatea” că Sfântul Sinod era alcătuit numai din arhierei : „2 mitropoliți, 6 episcopi și 8 arhierei titulari”. Sfântul Sinod în conformitate cu sfintele canoane ale Bisericii ortodoxe de Răsărit, avea ca atribuții : 1.păstrarea unității dogmatice și canonice cu Biserica ecumenică;2.să păstreze unitatea administrativă și disciplinară a Bisericii naționale;3.să hotărască asupra tuturor treburilor duhovnicești, disciplinare și judiciare, potrivit canoanelor,4.să reglementeze atribuțiile consistoriilor, etc
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...