Pentru ca ADEVĂRUL să fie evident, vom analiza, în paralel, punct cu punct fiecare minciună din broșura cu titlu atât de adevărat (NU TE LĂSA PĂCĂLIT!), folosită de propagandiștii aventiști ca suport pentru „studiu biblic”, expunând adevărata învățătură a Sfintei Scripturi în tâlcuirea Părinților. Vom pune textele în paralel, folosind culoarea roșie atunci când cităm din documentul, ce ne previne, pe bună dreptate, să nu ne lăsăm păcăliți, respectiv culoarea verde, atunci când expunem adevăratul înțeles al textelor biblice.
2. Dar a câta zi a săptămânii este Sabatul? „Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului. Dumnezeului tău“ (Exod 20.10).„După ce a trecut ziua Şabatului… În ziua dintâi a săptămânii s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele“ (Marcu 16.1.2).
Răspuns: Sabatul nu este prima zi a săptămânii (duminica), aşa cum cred mulţi, ci a şaptea zi (sâmbăta). Potrivit textelor de mai sus, Sabatul este ziua care se află imediat înaintea zilei întâi a săptămânii.
ADEVĂRUL: Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare, sau lună nouă, sau la sâmbete, care sunt umbră celor viitoare, iar trupul (este) al lui Hristos (Col. 2, 16-17). Trebuie ştiut faptul că sâmbăta, ca a șaptea zi, de odihnă, nu a fost dată de Dumnezeu ca sărbătoare obligatorie pentru toate popoarele lumii, ci prăznuirea ei a rânduit-o Dumnezeu ca sărbătoare şi ca legământ numai poporului Său, Israel, până la venirea lui Hristos. Acest lucru îl arată Sfânta Scriptură destul de clar, când zice: Şi iarăşi este scris: Adu-ţi aminte că ai fost rob în pământul Egiptului şi Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână tare şi cu braţ înalt şi de aceea ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să păzeşti ziua odihnei şi să o ţii cu sfinţenie (Deut. 5, 15).
Legea Vechiului Testament a fost adăugată pentru călcările de lege, până când era să vină Urmaşul (prin urmare până la venirea seminţei – vezi Facerea 3, 15), Căruia I s-a dat făgăduinţa (Gal. 3, 19). De asemenea, ştim că sfârşitul Legii este Hristos (Rom. 10, 4). Deci iată timpul pe cât a fost dată Legea: până la venirea seminţei, Care este Hristos.
Legea a fost – după cum ştim – numai povăţuitor către Hristos, ca să ne justificăm prin credinţă. După venirea credinţei, nu mai suntem sub povăţuitor (Lege) (Gal. 3, 24-25).
Vechiul Testament fiind înlocuit, s-a împlinit proorocia lui Ieremia în care se zice: Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda legământ nou. Insă nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână, ca să-i scot din pământul Egiptului… Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie şi le voi fi Dumnezeu, iar ei îmi vor fi popor (Ier. 31, 31-33; Evrei 8, 8-10). Aici se vorbeşte despre încheierea unei noi legături şi se arată şi timpul când aşezământul va fi înlocuit cucel nou. Se naşte întrebarea: care legământ va fi înlocuit? Proorocul Ieremia arată: …acela pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână, ca să-i scot din pământul Egiptului…
În ce constă acest legământ ne arată Proorocul Moise: Domnul Dumnezeul vostru a încheiat cu voi legământ în Horeb. Legământul acesta nu l-a încheiat Domnul cu părinţii noştri, ci cu noi, cei ce suntem astăzi cu toţii vii aici… eu am stat în vremea aceea între Domnul şi între voi… şi a zis: «Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-am scos din pământul Egiptului, din casa robiei…» (Deut. 5, 2-6).
Acest Aşezământ, această legătură trebuie să-i lase loc Noului Aşezământ. Deci înlocuindu-se şi dându-se la o parte legătura cea veche, de la sine cade şi sâmbăta – semnul acelei legături.
Categories: Articole