Propovăduitorii aventiști, de ocazie, distribuie filade prin care „neștiutorii” primesc „studiu biblic” realizat simplist și tendențios, pus sub semnul unei lozinci foarte bine alese, care distruge, din fașă, întregul eșafodaj al propovăduirii mincinoase, arătând sub sloganul „NU TE LĂSA PĂCĂLIT!” că au orbit ochii lor şi s-a împietrit inima lor ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima (In 12, 40). Căutând să se ascundă în spatele autorității lui Dumnezeu, „identifică” „locuri precise” în care învățătura lor iudaizantă are „temeiuri solide”.
MINCIUNA:3. Cine a instituit Sabatul şi când? „La început. Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea, pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o” (Facerea 1.1; 2.2.3). Răspuns: Dumnezeu a instituit Sabatul atunci când a creat lumea noastră. El S-a odihnit în Sabat, l-a binecuvântat şi l-a sfinţit (l-a pus deoparte pentru un scop sfânt).
ADEVĂRUL: Mântuitorul n-a desfiinţat şi n-a stricat Legea şi proorocii sau, în general, Vechiul Testament, ci numai l-a înlocuit cu cel Nou, care este desăvârşirea celui Vechi. Testamentul cel Vechi a avut numai un rol de învăţător, spre a pregăti omenirea pentru primirea lui Mesia: Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză (Gal. 3, 24-25). Mântuirea noastră nu mai atârnă de împlinirea faptelor poruncite de Dumnezeu în Vechiul Testament sau de ţinerea sâmbetei, ci de credinţa în Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Prin Iisus Hristos, legea (Testamentul Vechi) s-a împlinit şi a încetat. Căci sfârşitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede (Rom. 10, 4). În cele două versete la care fac apel propovăduitorii înșelăciunii, nu se vorbeşte decât despre Dumnezeu şi despre lucrarea Sa, arătându-se că Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea, S-a odihnit, a binecuvântat şi a sfinţit ziua a şaptea. Însă despre om nu se spune nimic, şi nici n-ar fi avut omul pentru ce să se odihnească, deoarece nu lucrase nimic, având el abia o zi de la creaţia sa (Fac. 1, 26-31). Fiind aşezat de Dumnezeu …în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească (Fac. 2, 15), primul om n-a primit nici o poruncă privind serbarea zilei a şaptea. Singura poruncă pe care i-a dat-o Dumnezeu omului a fost aceea de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului (Fac. 2, 16-17), pentru el toate zilele fiind deopotrivă. Ba, mai mult, nici chiar atunci când Adam şi Eva au călcat porunca şi au cunoscut binele şi răul, şi au fost izgoniţi din rai, nu au primit poruncă să serbeze vreo zi. Dimpotrivă, toată viaţa omului devine de acum o continuă muncă, fiind obligat ca în toate zilele să munceascăpământul blestemat întru toate lucrurile sale, pentru a-şi dobândi hrana. Cu osteneală să te hrăneşti din el (din pământ) în toate zilele vieţii tale (Fac. 3, 17).
Categories: Articole