Tămâie și lumină (cateheză vizuală)

Folosirea tămâierii cu cădelniţa și a lumânării la sfintele slujbe îşi au temeiuri de nezdruncinat. Întrebuinţarea tămâiei în cultul Vechiului Testament este evidentă. În Noul Testament se vede că între darurile magilor era şi tămâie (Matei 2, 11). Apostolul Pavel vorbeşte şi el despre miros de bună mireasmă, jertfă primită, bineplăcută lui Dumnezeu (Filip. 4, 18). Deci fumul tămâiei binemirositoare, înălţându-se în sus, simbolizează înălţarea unei rugăciuni către Dumnezeu, sau a unei jertfe bineplăcute. În acest înţeles ne spune Sfântul Ioan în Apocalipsă: ...şi a venit alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur; şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe jertfelnicul cel de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunilesfinţilor (Apoc. 8, 3-4). Tot Sfântul Ioan ne spune, că în descoperirea sa a văzut patru fiinţe şi douăzeci şi patru de bătrâni, având fiecare năstrape de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor (Apoc. 5,8).

Lumânările întrebuinţate în biserici sunt obiecte simbolice, atât prin componenţa lor (ceara de albine), cât şi prin rolul lor de a produce lumină. Ele s-au întrebuinţat mai ales în vechime prin catacombele întunecoase, rămânând apoi - după modelul cultului din Vechiul Testament - obiecte liturgice de mare preţ. Lumina lor simbolizează lumina conştiinţei, lumina adevărului, lumina harului sau pe Dumnezeu Insuşi, Care este lumină (Luca 2, 32; Ioan 1, 5; 8, 12; 12, 35-46; Apoc. 22, 5 ş.a.).
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...