Menu Home

Prima rostire a rugăciunii Sf Efrem

Joi, la vecernie, 15 februarie 2018, ne-am învrednicit a rosti pentru prima oară, în rânduirea liturgică a Triodului, frumoasa rugăciune a Sf Efrem Sirul. Numită și rugăciunea postului mare, rugăciunea Sf Efrem rezuma in chip accesibil oricărui credincios întregul programul duhovnicesc al Postului Mare punând la un loc, ca o înlănțuire, cele trei grupuri de cereri fundamentate pe principalii termeni ai vocabularului duhovnicesc. În timpul Postului Mare, ea trebuie sa fie recitata la sfârșitul tuturor oficiilor zilnice din lunea primei Săptămâni și până în miercurea Săptămânii Sfintelor Pătimiri (cu exceptia sambetelor si duminicilor in care randuiala liturgica are un caracter festiv), precum și miercurea și vinerea Săptămânii Lăsatului de brânză.

„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie (1 metanie)

Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdarii și al dragostei, dăruiește-mi-l mie, slugii tale (1 metanie) Așa, Doamne Împărate, învrednicește-mă să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin (1 metanie)”.Dupa care se fac rapid 12 metanii mici repetând la fiecare dintre ele rugăciunea vameșului: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului și mă miluiește!”. La final, se face din nou o metanie mare recitând întreaga rugăciune.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut