NU TE LĂSA PĂCĂLIT! (VII)

Propovăduitorii aventiști, de ocazie, distribuie filade prin care „neștiutorii” primesc „studiu biblic” ,realizat simplist și tendențios, pus sub semnul unei lozinci foarte bine alese, care distruge, din fașă, întregul eșafodaj al propovăduirii mincinoase, arătând sub sloganul „NU TE LĂSA PĂCĂLIT!” că au orbit ochii lor şi s-a împietrit inima lor ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima (In 12, 40).

MINCIUNA:8. Dar n-a fost schimbată ziua de odihnă de sâmbătă în duminică la moartea sau învierea lui Hristos? Răspuns: Nu, nu există nici cea mai vagă aluzie că ziua de odihnă a fost schimbată la moartea sau învierea lui Hristos. De fapt, Biblia învaţă contrariul. Studiază cu atenţie următoarele dovezi: A. Dumnezeu a binecuvântat Sabatul. „De aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o” (Exod 20,11). „Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o” (Geneza 2,3). B. Hristos ştia că poporul Său avea să păzească Sabatul în anul 70 d.Hr., când Ierusalimul avea să fie distrus. Ştiind bine că Ierusalimul avea să fie distrus de romani în anul 70 d.Hr., Isus i-a avertizat pe urmaşii Săi din acel timp, spunându-Ie: „Rugati-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat” (Matei, 24,20). Isus a subliniat faptul că Sabatul avea să fie păzit chiar şi după 40 de ani de la învierea Sa. De fapt, nu există nicio aluzie în Biblie că, vreodată sau în vreo circumstanţă, Isus, Tatăl Său sau chiar apostolii au schimbat Sabatul zilei a şaptea cu vreo altă zi. C. Femeile care au venit să ungă trupul mort al lui Hristos păzeau Sabatul. Isus a murit „în ziua dinaintea Sabatului" (Marcu 15.37.42), care este numită acum Vinerea Mare. Femeile au pregătit miresme şi miruri ca să ungă trupul lui Hristos, „apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege” (Luca 23,56). Doar „după ce a trecut ziua Sabatului” (Marcu 16,1) au venit să-şi continue munca tristă, „în prima zi a săptămânii” (Marcu 16,2). Ele au descoperit că „Isus a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii” (vers. 9), care poartă numele de Duminica Paştelor. Este de observat că Sabatul, „potrivit poruncii”, era ziua care preceda Duminica Paştelor, pe care noi o numim acum sâmbătă. D. Urmaşul lui Hristos, Luca, a scris două cărţi ale Bibliei, Luca şi Fapte. El spune că în Evanghelia lui a scris despre „toate” învăţăturile lui Isus (Fapte 1,1-3). Dar nu a scris nicăieri despre păzirea duminicii sau despre schimbarea Sabatului.

ADEVĂRUL:

A Este scris, în mod evident, referitor doar la israeliţi: Adu-ţi aminte că ai fost rob în pământul Egiptului şi Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo (din Egipt) cu mână tare şi cu braţ înalt şi de aceea ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să păzeşti ziua odihnei şi să o ţii cu sfinţenie (Deut. 5, 15). Trebuie ştiut faptul că sâmbăta nu a fost dată de Dumnezeu ca sărbătoare obligatorie pentru toate popoarele lumii, ci prăznuirea ei a rânduit-o Dumnezeu ca sărbătoare şi ca legământ numai poporului Său, Israel, până la venirea lui Hristos. Acest lucru îl arată Sfânta Scriptură destul de clar, când zice: Să păzească deci fiii lui Israel ziua odihnei, prăznuind ziua odihnei din neam în neam, ca un legământ veşnic. Acesta este semn veşnic între Mine şi fiii lui Israel, pentru că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, iar în ziua a şaptea a încetat şi S-a odihnit (leş. 31, 16-17). În alt loc, Sfânta Scriptură ne arată, de asemenea, că atât sâmbăta, cât şi celelalte porunci ale Legii nu au fost date decât poporului Israel, zicând: (Dumnezeu) Cel ce vesteşte cuvântul Său lui Iacov (adică urmaşilor lui Iacov, care au intrat şi au trăit în Egipt), îndreptările şi judecăţile Sale lui Israel (adică poporului scos de El cu mână tare din robie), n-a făcut aşa nici unui alt neam (adică necredincios şi care nu se trăgea din sămânţa lui Iacov) şi judecăţile Sale nu le-a arătat lor (poruncile şi sâmbăta) (Ps. 147, 8-9).

B. Ca Dumnezeu Atotputernic, Domnul Iisus cunoștea viitorul. Știa, prea bine, că din cei ce vor locui în Ierusalim foarte puțini vor deveni creștini, majoritatea își va păstra religia mozaică. Acest lucru era evident pentru Sine, căci a exclamat cu durere: „Ierusalime, Ierusalime,... de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit.” (Matei 23, 37). Atitudinea de respingere a credinței în Hristos ce va fi exercitată de ierusalimiteni și față de apostoli „Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus:...Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. (In 15, 20). Referitor la fuga din ziua sâmbetei, un fapt cunoscut în lumea antică, evreii erau atacați de dușmani în ziua sabatului, când restricțiile religioase le îngreunau lupta, apărarea și supraviețuirea. Hristos adresează aceste cuvinte iudeilor şi vorbeşte de nenorocirile acelea ce vor veni peste ei. Le adresează iudeilor, pentru că apostolii nu păzeau sâmbătă şi nici nu vor fi în Ierusalim când Vespasian va dezlănţui acele nenorociri. Cei mai mulţi dintre ei plecaseră înainte de pe lumea aceasta, iar dacă mai rămăsese în viaţă careva era atunci în alte părţi ale lumii. Dar pentru ce să nu fie fuga lor nici iarna, nici sîmbătă? Să nu fie iarna, din pricina greutăţii timpului; sâmbătă, din pricină puterii legii. Pentru că era nevoie de fugă şi de o fugă la repezeală şi pentru că iudeii nu puteau fugi sâmbătă din pricina legii şi nici iarnă, din pricina greutăţii timpului, de aceea Hristos a spus: „Rugaţi-va”, că va fi atunci necaz mare, cum n-a mai fost, nici va mai fi ”.

C. Sfintele mironosiţe au respectat ziua sâmbetei, în care ...s-au odihnit după Lege (Luca 23, 56). Într-adevăr, mironosiţele, ca nişte femei credincioase ce erau, respectau Legea şi toate prevederile ei. Însă în acel timp era încă în vigoare Legea Veche, căci faptul s-a petrecut cu o zi înainte de Înviere, când ziua Duminicii încă nu fusese sfinţită prin Învierea Domnului şi deci nu luase încă locul sâmbetei. Ucenicii se găseau încă sub regimul Vechiului Testament, căci Legea cea Nouă s-a început abia din ziua Învierii, adică de a doua zi. După Înviere au început ei să serbeze Duminica, în amintirea Celui ce a dezlegat sâmbăta şi i-a făcut să nu mai fie sub Lege, ci sub har. Astfel, respectarea Legii cu privire la porunca păzirii sâmbetei din partea mironosiţelor este explicabilă.

D. În ziua întâi a săptămânii s-a săvârşit la Emaus prima Liturghie după Învierea Domnului, prin «frângerea pâinii» de către Mântuitorul (Luca 24, 30), Duminica S-a pogorât Sfântul Duh peste Sfinţii Apostoli(Fapte 2, 1-2). În ziua Duminicii, Sfinţii Apostoli săvârşeau «frângerea pâinii», adică Sfânta Liturghie (Fapte 20, 7-12). Frângerea pâinii era făcută în cadrul cultului public în biserică (I Cor. 11, 20-22), ceea ce înseamnă că Apostolii nu mai săvârşeau cultul sâmbăta, ci Duminica. La aşezarea Sfintei Împărtăşanii, Mântuitorul a zis: Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea (Luca 22, 19; I Cor. 11, 24, 26). Fiind deci vorba de o comemorare care se făcea de către apostoli Duminica, se adevereşte o dată mai mult că Duminica, şi nu sâmbăta, este ziua comemorării Domnului.
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...