Menu Home

Înjumătățind noianul postului

Înjumătăţind curgerea celor patruzeci de zile ale postului, veniţi să mergem cu dragoste împreună cu Hristos la dumnezeiasca Patimă. Ca împreună cu Dânsul răstignindu-ne să ne facem părtaşi Învierii lui.

Înjumătățind noianul postului, asteptăm limanul mântuirii, adică vremea pătimirii Tale Doamne, celei de bunăvoie. Ci ca un milostiv și îndurat, învrednicește-ne să vedem cu pace și ziua măritei Învierii Tale, Iubitorule de oameni”.

Lemnul cel preacinstit, la înjumătățirea postului cheamă la închinare pe toți câți își răstignesc patimile lor dupa vrednicie, împreună cu patimile lui Hristos.

Înjumătăţind acum postul şi ajungând, Hristoase al meu, la închinarea purtătoarei de viaţă Crucii Tale, căzând înaintea Ta strigăm către Tine: Mare eşti, Iubitorule de oameni, şi mari sunt lucrurile Tale; că ai arătat cinstită Crucea Ta, căreia cu frică închinându-ne, strigăm: Slavă marii Tale milostiviri.

Miercuri, 14 martie 2018, la înjumătățirea Postului Mare, în biserica parohială s-a făcut rugăciune în cinstea Crucii Domnului. Lucrarea învățătorească a constat în citirea câtorva pasaje, pline de învățăminte, din lucrarea Postul cel Mare, în care parintele Alexander Schmemann învață despre schimbarea paradigmei postului, în sensul că dacă până acum centrul atenției noastre duhovnicești erau propriile patimi și răutăți, din miercurea înjumătățirii accentul trece de la pocăință și osteneli ascetice la faptele ce s-au făcut pentru a noastră mântuire, pentru că Domnul se îndreaptă către pătimire și Răstignire.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut