Menu Home

CURRICULUM VITAE imaginar

„Deţin numeroase calificări pe care cred că le-aţi aprecia mult. Am fost binecuvântat cu darul vorbirii şi am avut succes ca scriitor. Mulţi oameni care mă cunosc afirmă că sunt un bun organizator. Am fost conducător în multe locuri în care am lucrat. Desigur, mi-au fost reproşate şi multe defecte. Am peste 50 de ani, dar nu am predicat niciodată în acelaşi loc timp mai mult de trei ani. De câteva ori am fost nevoit să părăsesc oraşul, după ce predicile mele au provocat tulburări şi revolte în masă. Trebuie să recunosc că am fost închis de trei sau de patru ori, deşi nu consider că am făcut ceva rău. Starea mea de sănătate nu este foarte bună, dar cred că mai am o vreme de trăit. De-a lungul timpului, am fost implicat în diferite activităţi comerciale, care m-au ajutat să supravieţuiesc din punct de vedere financiar. Bisericile în care am predicat până acum au fost de regulă mici, deşi erau situate în oraşe mari. Nu m-am înţeles prea bine cu liderii religioşi din oraşele în care am predicat. De fapt, unii dintre aceştia chiar m-au ameninţat, m-au atacat în justiţie, sau m-au agresat fizic. Memoria mea nu este foarte bună. I-am uitat complet pe mulţi oameni pe care i-am botezat. Totuşi, dacă mă veţi angaja, voi face tot ce îmi va sta în puteri pentru a sluji comunitatea voastră, chiar dacă voi fi nevoit să muncesc pentru a-mi câştiga traiul. Mă numesc Pavel, sunt din Tars.”

(Pr. Nicolae Şincan)

Inspirat din informații reale asupra vieții Sf Pavel, consemnate în Faptele Sfinților Apostoli şi Epistolele Sf Pavel

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut