Iertaţi-mă, dar n-aţi văzut o ţară,

Cu pâinea şi merindea subsuoară?

O ţară, ca un fagure de miere –

Mi-e dor de ea până la sfâşiere…

Răspundeţi, nimeni, nimeni, n-a văzut-o?

Nu ştiu cum s-a-ntâmplat, dar am pierdut-o…

De-o veţi afla, cumva, printr-un ungher,

Să-i cereţi, rogu-vă, un colţ de cer,

Un munte ‘nalt, un codru de mătasă,

Iar, dacă vrea să se întoarcă- ACASĂ,

Să n-o lăsaţi pe drumuri, speriată,

S-o aşezaţi la inimă, îndată

Şi să veniţi, când înflori-vor macii,

Pe locul de demult al vechii Dacii,

Să îi vorbiţi cu grijă şi iubire,

Şi-apoi, vă rog frumos, să-mi daţi de ştire,

Să ştiu şi eu, de bună seamă,

Dacă mai ştie Ţara cum o cheamă!

Dumitru Sârghie

Categories: Articole