Aspectele pozitive ale legiferării sinodalității în epoca reformelor bisericești din sec. XIX vizează :

1. Necesitatea stringentă a organizării sinodului în Biserica Ortodoxă Română în condițiile unirii celor două Principate;

2. Caracterul necanonic al practicii Patriarhiei Ecumenice de a nu organiza sinoade în Bisericile din Principate;

3. Majoritatea principiilor de organizare a vieții bisericești „elaborate” în 1872-1873 nu sunt decât cele elaborate în timpul sinoadelor lui Cuza și urmate cuvânt cu cuvânt și cu mici adăugiri (regulamentul pentru disciplina bisericească, regulamentul pentru disciplina monahală, regulamentul pentru atribuțiile mitropolitului primat,etc);

4. Aceste sinoade au mare importanță pentru eclesiologia ortodoxă căci în timpul fanarioților s-a desființat chiar instituția sinodală. Ele „au reluat și au statornicit vechea tradiție sobornicească a Bisericii noastre și a Ortodoxiei în genere, prin însăși structura lor mixtă, asemănătoare vechilor soboare bisericești ale Țărilor Române,. Această tradiție își găsește și astăzi o expresie aproape identică în ce privește structura și numărul membrilor forului reprezentativ al Bisericii noastre, Adunarea Națională Bisericească”.

Categories: Articole