Menu Home

Armele preotului ortodox

Armele preotului ortodox sunt epitrahilul, Molitfelnicul, Sfânta Cruce şi tot ceea ce îi poate Sfinţi, vindeca şi întări pe cei în suferinţă, precum sfintele moaşte, apă şi untdelemn sfinţit, Sfintele icoane. Toate acestea devin semne ale harului izbăvitor al lui Hristos. 

Cuvântul lui Dumnezeu se apropie de cel în suferinţă nu doar prin convorbirea pastorală, ci şi prin rugăciuni corespunzătoare, prin Sfintele Taine şi slujbe, care au fost hotărnicite de Biserica noastră pentru aceste situaţii.

Sfântul Maslu, de pildă, săvârşit aproapelui bolnav, face să fie prezent harul iertător şi vindecător al Sfântului Duh. Paraclisul către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a purtat atâtea încercări, aduce de asemenea o dulce mângâiere şi întărire sufletelor celor încercate. Ea, care L-a născut pe Cel ce ne-a mântuit pe noi din moarte şi din stricăciune, poate „să mijlocească către Domnul şi Fiul ei pentru firea noastră, care a fost cuprinsă de moarte şi de stricăciune” şi „să ne izbăvească de răutăţile vrăjmaşului”. De asemenea, cunoscutele rugăciuni din Molitfelnic sunt foarte folositoare în aceste situaţii. (Părintele Kapsanis, Probleme de eclesiologie și pastorație)

Vineri, 22 iunie 2018, în biserica parohială s-a oficiat Taina Sfțntului Maslu.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut