Sâmbătă, 6 mai s-a făcut pomenirea Dreptului Iov, cel mult pătimitor. Istoria vieții și pătimirii sale este o icoană a misiunii și jertfei Domnului Iisus.
Iov era un om fara prihană, drept și credincios, despărțindu-se de tot lucrul rău.
Avea sapte feciori si trei fete. Acea dobitoace si slugi nenumarate. Si el era preotul casei, aducand jertfe in fiecare zi, cerand mila lui Dumnezeu si iertarea pacatelor. Numele lui era cunoscut si era cinstit in patria sa. Era cel mai mare in poporul sau si se bucura in pace de fericirea sa.
Dar diavolul, care cunostea dreptatea lui Iov, a cerut lui Dumnezeu voie, ca Iov sa fie pus la incercare. Si Dumnezeu a ingaduit lui satan sa loveasca pe Iov in averea sa si in copiii lui. Numai asupra lui sa nu-si intinda mana. Si Iov a primit fara cuvant de hula, ca Dumnezeu sa-i ia, ceea ce i s-a dat si a zis: „Gol am iesit din pantecele maicii mele si gol ma voi intoarce in pamant. Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvantat.” (Iov, 1, 21). Dar satan a cerut voie si suferinta lui Iov a mers mai departe; a fost lovit, in tot trupul lui, cu lepra, din talpi si pana in crestet si zacea pe gunoi, scarpinandu-si bubele cu un ciob. Iar Iov n-a cartit si se impotrivea femeii lui, care-l sfatuia sa blesteme pe Dumnezeu si sa moara si ii zicea ei: „Vorbesti cum ar vorbi una din femeile nebune. Ce? Daca am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi, oare, si pe cele rele?” (Iov, 2, 10). Si atunci au venit trei prieteni, ca sa-l planga. Si se intrebau, ce rost are suferinta lui Iov.
Toti trei socoteau, dupa invatatura veche, ca omul sufera pentru ca a pacatuit Inaintea lui Dumnezeu, ziceau ei, nici un om nu este drept, iar suferintele lui Iov este o pedeapsa pentru pacatele lui. Iar Iov se framanta, aparandu-se ca este drept, si nu intelegea de ce este nedrept.
Un al patrulea prieten, Elihu, a venit spunand ca, la Iov, suferinta este si o pedeapsa pentru trufia lui, de a se crede drept. Ca suferinta este o incercare, ingaduita de Dumnezeu, pentru binecuvantatele pricini, necunoscute noua. Iar, la randul sau, omul n-are dreptul sa ceara socoteala lui Dumnezeu cel intelept si atotputernic.
Intr-un cuvant, invatatura cartii Iov este ca omul trebuie, necontenit, sa se supuna lui Dumnezeu, chiar cand mintea lui nu ramane deplin impacata. Tainele lui Dumnezeu sunt prea mari, ca sa le putem cuprinde, cum zice Proorocul: „Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre” (Isaia, 55, 8).
Iov a inteles acest lucru si s-a smerit, cunoscandu-si indrazneala sa: „Am vorbit fara sa inteleg, zice el, de lucruri prea minunate pentru mine si nu stiam” (Iov 42, 3).
Abia Noul Testament avea sa ne dea raspunsul cel mai adanc, despre rostul suferintei in lume, si anume ca suferinta unui drept avea sa mantuiasca lumea de pacate, odata pentru totdeauna; adica suferinta mantuitoare a Domnului Hristos si a celor ce cred in El.
Si Dumnezeu l-a iertat pe Iov si i-a intors toate cate i s-au luat. Iar el a trait, dupa aceea, inca o suta patruzeci de ani, vazand pe fiii fiilor sai, pana la a patra semintie, si s-a sfarsit la adanci batraneti, incarcat de zile.
Categories: Articole