Năzbâtiile noastre le gestiona măicuța într-o „perfectă democratie”. Exasperată de nevoile curente și de tracasările de tot felul la care era supusă preoțimea, aprigă din fire, nu prea avea răbdare de discuții, iar noi ne primeam atențiile materne după particularitățile de personalitate ale fiecaruia: unul fugea de rupea pământul dând ocol casei și apărea când totul se liniștise; altul stătea și își oferea obrazul zicând „hai dă, dă!”; pentru mine de regulă o incasa fratele mai mare, eu lăsând impresia de mai cuminte (!).

Când începusem să fim mai osoși și o dureau palmele, se ajuta de nuia. Ne avea bine la atins punându-ne să ajutăm la bătutul preșurilor, unde din când în când alterna și ținta. Sigur, meritam pedeapsa cu prisosință, dar venerația pentru hărnicia și dragostea materna ne-a ghidat toată viața. Mai târziu, își manifesta regretul că nu ne-a răsfățat destul. (prof Vasile Constantin- MAO)

Categories: Articole