Un om oarecare din Constantinopol era foarte milostiv, încât şi pe uliţele cetăţii umblând el, mergea după dânsul mulţime de săraci. Iar el se făcea ca şi când îi gonea şi-i îndepărta, însă punea în mâinile lor milostenie. Şi făcea aceasta, voind să se tăinuiască de oameni. Deci, unul din prietenii lui credincioşi l-a întrebat pe el cum s-a făcut milostiv. Şi i-a spus lui, grăind: „Când eram mic, ca de zece ani, şi am intrat în biserică să mă rog, am văzut pe un bătrân duhovnic, învăţând poporul şi spunându-i despre milostenie: „Cel ce dă săracului pune în înseşi mâinile lui Hristos.” Iar eu am auzit şi n-am crezut pe cel ce învăţa, că gândeam: „Eu am auzit că Hristos stă în cer, de-a dreapta Tatălui, deci, cum se află pe pământ, precum învaţă acesta, ca să ia ceea ce se dă săracilor?” Iar acestea gândind eu, m-am dus la casa mea şi am văzut pe un sărac în haine rupte mergând, iar deasupra capului său stătea un chip al Domnului nostru Iisus Hristos. Şi cum mergea săracul acela pe calea sa, iată un om milostiv l-a întâmpinat pe el şi i-a dat lui o pâine. Şi cum a întins mâna acela ce dădea pâinea, iată şi chipul Mântuitorului, care Şi-a întins mâinile Sale spre mâinile lui şi l-a binecuvântat pe acela. Deci aceasta văzând-o, am crezut că acela ce dă săracului, cu adevărat lui Hristos Îi dă. Dar eu încă şi acum văd acelaşi chip, stând deasupra capului săracilor şi pentru aceea sunt cuprins de frică şi fac milostenie după putere, pe cât pot.”

Categories: Articole