În unele părți se mai păstrează, la mănăstiri şi catedrale, vechiul ritual al scoaterii și închinării icoanei sfintului (a praznicului) în mijlocul bisericii, în timpul cîntării Polieleului. Când începe să se cânte Polieleul, se deschid uşile împărăteşti şi preotul (în sobor protosul), precedat de diacon cu lumânare aprinsă, vine, ia icoana sfântului (a praznicului) aşezată pe tetrapod (iconostas) și o aduce în mijlocul naosului, aşezînd-o pe un analog. Stând amândoi în fața icoanei, la vreme încep cîntarea Mărimurilor de după Polieleu; apoi, aducându-i-se cădelnița, preotul cădeşte mai întâi icoana împrejur, apoi naosul și toată biserica, precedat de diacon, care ține în mâinì făclie aprinsă. După cădire sărută icoana şi intră amîndoi în sfântul altar. Icoana rămâne în mijlocul bisericii, spre a fi sărutată de toți credincioşii ca şi sfânta Evanghelie duminica, iar la sfârşitul doxologiei e luată de preot și diacon, cu aceeași solemnitate ṣi depusă pe tetrapodul pe care stă de obicei icoana hramului, unde rămâne pînă la odovania sărbătorii respective (la sărbătorile sfinților rămâne pină la Vecernia din seara zilei respective). (Tipic bisericesc)

Categories: Articole