Menu Home

Author Archives

plevna

Povețele unui ostaş

Păstrăm ca moştenire de la Nedelcu Gâlea, cântărețul bisericesc din Valea Rusului, câteva file cu cântări ale Oastei Domnului. Spre a le transmite mai departe, acesta a scris versurile din memorie în luna mai a anului 2000. Bate moartea la fereastrăŞi eu nu sunt mântuit,Cât mi-a fost viaţa de lungăLa […]

NU TE LĂSA PĂCĂLIT! (VII)

Propovăduitorii aventiști, de ocazie, distribuie filade prin care „neștiutorii” primesc „studiu biblic” ,realizat simplist și tendențios, pus sub semnul unei lozinci foarte bine alese, care distruge, din fașă, întregul eșafodaj al propovăduirii mincinoase, arătând sub sloganul „NU TE LĂSA PĂCĂLIT!” că au orbit ochii lor şi s-a împietrit inima lor […]

Călătorule

Călătorule, sunt urmele taledrumul şi nimic mai mult;călătorule, nu există drum,drumul se face mergând.Mergând doar croieşti cărare,iar de te uiţi înapoi,vezi poteca ce nicicândn-ai s-o mai străbaţi, mergând.Călătorule, nu există drum,ci doar urme peste mare. Antonio Machado

Duminica a doua a Marelui Post

În duminica a doua a Marelui Post din 2018, dedicată pomenirii Sf Grigorie Palama, s-a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare în care, potrivit rânduielii, s-au afierosit şi sfințit Darurile euharistice pentru Liturghia din ziua Sfinților 40 de Mucenici (9 martie). La sfârşitul slujbei s-a desfăşurat colecta pentru Fondul Central […]

Veșnica ei pomenire

Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde, Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El. […]

Sari la conținut