Dunărea de jos

Cum treci Istrul dai peste păduri
Și te-nfunzi apoi în bărăgane
Şi-ntre mlaştini şi semănături
Te cearcă fetele morgane

Satele-s ascunse în pământ
Și te-nghite holda de-a călare
Şi în cimitir fără cuvint
În amurg e câte-o bocitoare

Câte-o troiţă pe la răscruci
Numai în simboale zugrăvită
Și nu ştii pe unde s-o apuci
Dacă nu ţi-e inima zdrobită

Iar la munte-i mai greu de pătruns
Calea mult o coteşte
Și rămâne-un schit de neajuns
Și un pustnic ce îl tăinuieşte

Țara-i bună şi e loc destul
Hai s-o-adăugăm la-mpărăţie
Și trecea puhoiul nesătul
Neştiind ce-i dincolo de vie

N-au luat ei seama îndeajuns

Că în codri e şi-o legănare

Și oricît te-ai strecura de-ascuns

Tot dau frunzele-n cutremurare

Și albinele, n-au bănuit

Că prin matcă țin de rodnicie

Şi la faguri când s-au năpustit

Au uitat să-i lase de-o făclie

Și cu caii-n tropot n-au ştiut

Că sub holdă calcă pe morminte

Şi-apoi de spaimă s-a făcut

Să se-ntoarcă oseminte.

Ioan Alexandru

Categories: Articole