La iernatec

Oile coborând la iernat
Spre Dunăre au momente când le ţiuie urechile.
Se opresc pe marginea drumului,
Însemnate cu vopsea roşie pe spinare
Şi rămân aşa gânditoare,
Cu firul de troscot în gură.
Şi simt că se-ntâmplă ceva cu ele.

Sunt munţii care le fug din conştiinţă.
Schimbarea de presiune.
Parcă-ar fi fost în avion.
Trec la o altă presiune,
Ochii le fug pe câmpie
Şi le ameţeşte atâta spaţiu
Fără oprelişti.

Marin Sorescu

Categories: Articole