A fost un oarecare tânăr isteț, știind a fereca din aur tot felul de podoabe. Și acestuia i-a poruncit un patrician să-i facă o cruce și să o ferece cu pietre scumpe, ca să o dea pe ea la biserică. Și, dându-i lui aurul, l-a slobozit. Iar tânărul a cugetat, zicând: „Mare lucru este, cu adevărat, mântuirea patricianului, de vreme ce atâta aur a cheltuit la lucrul Domnului”. Și a zis: „Deci, pentru ce n-aș adăuga și eu aur la crucea aceasta, ca să iau plata? Ca să-mi socotească și mie Hristos, ca pe cei doi bani ai văduvei aceleia?” Și gândind așa, și-a adăugat aurul său, zece galbeni. Iar după ce a făcut crucea, a adus-o patricianului, vrând să pună într-însa pietrele cele scumpe. Și a început senatorul a cumpăni crucea și a descoperit în cruce mai mult decât aurul său. Și a zis tânărului: „De ce ai făcut această înșelăciune, că ai amestecat aurul cu ceva, vrând să ascunzi pentru tine o parte din aurul meu?”

Atunci tânărul i-a spus lui tot adevărul și a zis: „Însuși Știutorul de inimi, Acela, știe că nu l-am adăugat. Că așa mi-am zis: O, cât bine a făcut patricianul sufletului său de a adus atâta avere lui Hristos Dumnezeu! Și am zis: Voi adăuga și eu aurul meu, ca să iau plata cu dânsul, ca să primească, adică, și de la mine Hristos, cum a primit cei doi bani ai văduvei”.

Deci, patricianul s-a minunat mult de aceasta și a zis: „O, fiule, oare, așa ai cugetat, ca să faci acest bun lucru?” I-a zis lui tânărul: „Adevărat, stăpâne, precum ți-am spus ție”. Iar patricianul iarăși a zis tânărului: „De vreme ce așa ai cugetat și toată fapta buna ta avere ai dat-o lui Dumnezeu, voind să ai parte cu mine, iată, din ziua de astăzi, fiu al meu te voi face pe tine și moștenitor a toată averea”. Însă de aceasta se cade și noi a proslăvi pe Dumnezeu, Cela ce dă răsplătire și acum, în viața de aici, și în veacul ce va să vie, celor ce aduc la Dânsul daruri cu dreptate agonisite. Și așa, viețuind cu dragoste în lume, mântuire și-a câștigat.

Categories: Articole