Prăznuieşte sărbătoarea simplu, numai pentru a agonisi milostivirea lui Dumnezeu prin mijlocirea lor. Şi apoi, chiar aşa făcând, să nu-ţi închipui că adevărata sărbătoare stă în cele pe care le faci, ci socoate-le mai degrabă o închipuire, umbră şi simbol al sărbătorii. În adevăr, spune-mi, ce legătură ar putea să aibă lucrurile materialnice, neînsufleţite şi cu totul lipsite de simţire, cu cele înţelegătoare, dumnezeieşti, înzestrate cu viaţa sau, mai bine zis, duhovniceşti şi vii şi făcătoare de viaţa veşnică?

Pentru tine deci, care prăznuieşti după rânduială şi cu evlavie, sărbătoarea să nu constea într-o lumină de candelă degrab trecătoare, ci în însăşi flacăra sufletului tău, în cunoaşterea lucrurilor dumnezeieşti şi cereşti şi pe care Duhul Sfânt le dăruieşte adevăratului israelitean cu mintea. Această strălucire să străbată toate faptele tale şi ea se va arăta oamenilor mai iluminată de razele soarelui; o lumină curată, sărată cu sarea Duhului, după cuvântul care porunceşte: “Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, Cel din ceruri“ (Matei 5,16).

În loc de mulţime de lumânări, să ai gânduri luminoase; acestea ţes podoabele virtuţilor şi se arată cu strălucirea celor ce văd bine podoaba templului duhovnicesc şi a frumuseţii sale.

În loc de miresme şi de tămâie, Duhul Sfânt să te înmiresmeze şi cu buna sa mireasmă duhovnicească, ale cărei revărsări sunt negrăite şi ale cărei miros este ca lumina pentru mirosire.

• În loc de mulţimea poporului, să se adune la tine cetele sfinţilor îngeri care laudă pe Dumnezeu pentru tine şi care neîncetat se bucură pentru a ta mântuire, înălţare şi sporire.
• În loc de prieteni, de boieri şi de împărăţire, să vină toţi sfinţii ca să fie împreună cu tine, ca adevăraţi prieteni. Pe ei să-i iubeşti şi să-i cinsteşti mai presus de orice, pentru ca după moarte să te primească în corturile lor cele veşnice, aşa cum Avraam a primit pe Lazăr în sânul său, deşi această pericopă se tâlcuieşte şi în alt chip.
• În loc de masa încărcată cu belşug de bucate, mulţumeşte-te cu pâinea vieţii, nu numai cu cea materialnică şi văzută, ci şi cu aceea care ţi s-a dat prin aceasta, cu însăşi pâinea vieţii, care coboară din cer şi care dă viaţă lumii şi în care cei ce o mănâncă găsesc nu numai mâncare, ci însăşi viaţa care înviază din morţi. Iată folos şi mâncare care nu dezgustă şi nu se sfârşesc niciodată. Ca vin să bei nu acest vin văzut, ci acela care numai la arătare este vin, iar duhovniceşte este sângele lui Dumnezeu, lumina negrăită şi bucuria veşnică. Pe acesta, dacă îl bei totdeauna cu vrednicie, te vei izbăvi de sete pentru veşnicie, numai să-l bei cu conştiinţa curată şi cu pacea sufletului.

Ia aminte bine la înţelesul cuvintelor mele: dacă te împărtăşeşti cu conştiinţă, te împărtăşeşti cu vrednicie; iar dacă nu, apoi mănânci şi bei totul cu nevrednicie. Dacă ai primit cu contemplaţie curată ceea ce ai luat, iată că în adevăr te-ai făcut vrednic de această masă; şi de nu te vei face vrednic, apoi nu te vei apropia şi nu te vei uni în vreun alt fel cu Dumnezeu. Să nu-ţi închipui deci că cei ce se împărtăşesc cu nevrednicie cu Sfintele Taine, fără de prea multă osteneală, ei se pot apropia şi uni cu Dumnezeul cel nevăzut, căci aceasta nu se întâmplă şi nu se va întâmpla niciodată. (Sf Simeon Noul Teolog)

Categories: Articole