Lepra este o boală cumplită, molipsitoare, care se întâlnește rar prin ținuturile noastre, dar care face mare prăpăd printre oamenii din ținuturile calde. Lepra este o boală care face să apară pe trupul omului o mulțime de pete și de bube care, cu timpul, distrug țesăturile pielii, produc umflături urâcioase, care de multe ori iau înfățișarea unor răni deschise. Ea sluțește pe om și-l face nesuferit la înfățișare, atât din cauza umflăturilor și rănilor deschise, cât și din cauza mirosului urât pe care-l împrăștie în jurul său. Când lepra ajunge la deplină dezvoltare, nu se mai poate vindeca. Se vindeca uneori, la iudei, după cum vedem din Legea lui Moise, dacă se luau unele măsuri de pază, de la început, când se ivea și nu apuca să crească și să se întindă peste tot trupul celui bolnav. O astfel de boală, pricinuitoare de stricăciuni și plină de urâciune a vindecat Iisus, redând sănătatea nu la unul, nici la doi, ci la zece leproși, fără nici o nădejde de vindecare și curățindu-i deodată, într-un minut, cu puterea Sa cea atotstăpânitoare și cu dragostea Sa de oameni cea nesfârșită. Cum s-a întâmplat aceasta, ați auzit din Evanghelia care s-a citit astăzi și care ne spune că:

„În vremea aceea intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece leproși, care se țineau departe, și care au ridicat glasul și au zis: Iisuse, Mântuitorule, fie-ți milă de noi!“ (Luca 17, 11-13)

Satul, despre care este vorba, se găsea între Samaria și Galileea, căci Domnul nostru Iisus Hristos, când mergea la Ierusalim, a ajuns în acest sat trecând prin Samaria și prin Galileea. Înainte de a intra într-însul, l-au întâmpinat cei zece bărbați leproși, care stăteau departe, neîndrăznind să se apropie de Iisus Hristos, ca să cadă la picioarele Lui, pentru că Legea iudeilor oprea pe cei leproși să se amestece și să trăiască la un loc cu cei curați. De aceea, Iosif Flaviu, un scriitor iudeu de la începuturile creștinismului, a zis despre Moise: „Iar pe cei leproși i-a izgonit cu totul din cetate, care cu nimeni împreună nu viețuiau și de mort cu nimic nu se deosebeau“. Fiindcă erau leproși și stăteau departe de Iisus Hristos, ca să-i audă, ei au ridicat glasul lor și cu glas mare au strigat: Învățătorule, adică, Doamne, Purtătorule de grijă, fie-ți milă de noi! Ei auziseră de mulțimea minunilor săvârșite de Iisus Hristos, și de aceea, crezând că poate să-i vindece, cereau de la Dânsul tămăduirea bolii lor, strigând cu glas mare: „Fie-ți milă de noi!“

„Iar Iisus văzându-i, le-a spus: Duceți-vă și vă arătați preoților! Dar pe când ei se duceau, s-au curățit de lepră“. (Luca 17, 14)

Când se ivea întâiul semn pe trupul omului și era bănuială de lepră, omul mergea îndată înaintea preotului, iar preotul, cercetând cu deamănuntul boala, timp de paisprezece zile, hotăra dacă boala aceea este lepră, sau nu. Iar dacă, după cercetare, se dovedea că omul era într-adevăr lepros, îl despărțea de ceilalți, scoțându-l afară din oraș sau din sat, ca să nu molipsească pe ceilalți. După aceea, dacă omul socotea că s-a vindecat, mergea iarăși la preot, care îl cerceta din nou și dacă se încredința că s-a vindecat, aducea jertfele cele rânduite pentru curățenia lui și declarându-l curățit de lepră, îi da voie să intre în orașul sau satul său și în casa sa. Acestea erau rânduite în Legea iudeilor. Deci cel lepros mergea de două ori înaintea preotului: când bănuia că este lepros, și când socotea că s-a vindecat de lepră. Cei zece leproși erau afară din satul unde L-au întâmpinat pe Iisus Hristos și fiindcă au îndrăznit să se apropie de El, se înțelege că ei merseseră mai întâi la preoți, unde își arătaseră boala lor și după a doua cercetare fuseseră declarați leproși și izgoniți din sat. Deci Iisus, Care era Dumnezeu și Om, văzând că într-adevăr erau leproși și scoși afară din sat, rânduind ca săvârșirea minunii vindecării lor să se facă în timp ce ei se duceau din nou spre preoți, i-a trimis la preoți, nu ca să-i mai cerceteze de lepră, ci ca să constate că sunt sănătoși și curați. Și s-a făcut precum Cel atotputernic a rânduit. Atunci, când mergeau pe drum, ei s-au curățit de lepră. Acest lucru este un mare exemplu pentru păcătosul care-și are sufletul cuprins de lepra păcatului, cum erau cuprinse de lepră trupurile celor zece bărbați. Dacă însă cel păcătos strigă cu zdrobirea inimii ca și cei zece leproși: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, fie-Ți milă de mine!“, atunci, prea Milostivul Iisus, ascultând rugăciunea lui, îl miluiește și-i curățește sufletul de lepra păcatelor lui, precum a curățit trupurile celor zece bărbați de lepra lor.

„Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors și cu glas mare slăvea pe Dumnezeu. Și a căzut la picioarele lui Iisus, cu fața la pământ și I-a mulțumit. Iar el era samarinean“. (Luca 17, 15-16)

Din cei zece leproși care s-au vindecat, numai unul și-a arătat recunoștința, căci văzând că s-a vindecat de lepră, s-a întors îndată din drum și slăvea cu glas mare pe Dumnezeu. Ajungând în fața lui Iisus, a îngenunchiat lângă picioarele Lui, cu fața la pământ și I-a mulțumit pentru binefacerea vindecării de lepră. Iar acesta era samarinean. Samarinenii nu erau întru totul de aceeași credință cu iudeii și pe preoții lor nu-i respectau și nici nu trăiau la un loc cu iudeii. Acest samarinean însă trăia la un loc cu cei nouă leproși iudei și a mers în grabă la preoții iudeilor, când a poruncit aceasta Iisus Hristos. Se vede că, deși era samarinean de neam, însă el era de aceeași credință cu iudeii, crezând toate câte le credeau și ei.

„Răspunzând atunci Iisus, a zis: au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit ca să se întoarcă, să dea mărire lui Dumnezeu, decât numai acesta de neam străin? (Luca 17, 17-18)

De câte ori Domnul a vindecat bolnavi, sau a înviat morți, sau a făcut alte minuni și binefaceri, ca să ne învețe pe noi să fim cu gând smerit și să fugim de lauda oamenilor, El n-a cerut mulțumire de la nici unul, ci le-a poruncit să nu spună la nimeni binefacerea primită. Dar, ca să nu creadă cineva dintre noi că Dumnezeu nu așteaptă de la noi nici o mulțumire pentru binefacerile primite de la El, pentru aceasta, când i-a adus mulțumire samarineanul care s-a vindecat de lepră, El a primit-o și s-a întors atunci către cei care stăteau împrejur și a făcut imputare celor nerecunoscători, zicând: „Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt?“ Aceia nu s-au întors să aducă mulțumirea care se cuvenea lui Dumnezeu, ci numai acest străin de neam și-a arătat recunoștința, venind și mulțumind? Străini erau samarinenii, care nu erau de un neam cu iudeii, pentru că erau asirieni. Se știe că împăratul asirienilor, ocupând Samaria, a mutat pe toți israelitenii, care locuiau acolo, împreună cu împăratul lor Osie, în pământul asirienilor, iar în locul lor a trimis asirieni ca să locuiască în Saniaria. Dar pentru ce a căutat Domnul să stăruie că acest om recunoscător era samarinean și de alt neam? Ca să ne arate tuturor că Dumnezeu nu caută la fața și neamul oamenilor, ci că primește pe oricine și din orice neam, dacă crede în El și dacă urmează dreptatea și adevărul învățăturii Sale. Acestea zicând Iisus către cei care stăteau împrejur, s-a îndreptat apoi către samarineanul care căzuse la picioarele Lui,

„Și i-a zis: scoală-te și du-te! Credința ta te-a mântuit“. (Luca 17, 19)

Câtă smerenie în aceste cuvinte! Nu Eu am vindecat neputința ta, îi răspunde Iisus, ci credința ta te-a curățit de lepră, credința ta te-a mântuit. Aceleași cuvinte le-a zis și către femeia vindecată de curgerea sângelui; aceleași cuvinte și către orbul Bartimeu, când i-a vindecat ochii; aceleași cuvinte și către femeia cea păcătoasă, când i-a iertat păcatele ei. Din toate acestea se vede că nu numai samarineanul, ci și ceilalți nouă leproși au crezut în Iisus Hristos, căci dacă n-ar fi crezut, nu s-ar fi vindecat. Însă numai samarineanul s-a arătat recunoscător după binefacerea primită, pe când ceilalți nouă s-au arătat nerecunoscători față de Binefăcătorul lor. Noi, iubiți credincioși, să fim pururea recunoscători Prea Bunului Dumnezeu, pentru toate binefacerile Sale date nouă și să-I mulțumim cu inimi smerite pentru sănătatea noastră, pentru bunătățile pământului date nouă și pentru toată viața noastră.

Categories: Articole