Recunoaște originea existenţei tale, a respirației, a inteligenţei, a înţelepciunii şi, ceea ce contează mai mult, a cunoașterii lui Dumnezeu, a speranţei împărăției cerurilor, a contemplării gloriei, acum, desigur, ca într-o oglindă şi în mod confuz (1 Cor 13,12), dar la timpul său în mod mai deplin și mai curat. De asemenea, recunoaște de unde vine faptul că ești fiu al lui Dumnezeu, împreună-moștenitor cu Hristos, și, pentru a folosi o imagine îndrăzneață, ai devenit însuși Dumnezeu: de unde și prin opera cui îți vin toate aceste lucruri? 

Sau, dacă e să vorbim despre realităţile mici care se află sub ochii noştri, de unde provine darul şi binefacerea că poți contempla frumuseţea cerului, cursul soarelui, orbita lunii, mulțimea aștrilor, armonia şi ordinea care răsună în toate aceste lucruri, ca într-o liră? 

Cine ţi-a dat ploile, agricultura, alimentele, artele, casele, legile, societatea, o viaţă blândă şi, la nivel uman, prietenia și familiaritatea cu aceia cu care te unește o adevărată rudenie? 

Cum se face că unele animale sunt domesticite și îţi sunt supuse, iar altele îţi sunt date ca hrană? 

Cine te-a constituit stăpân și rege al tuturor lucrurilor care sunt pe pământ? 

Cine a dat omului, ca să nu vorbim despre fiecare lucru în parte, tot ceea ce îl face să stea mai presus de celelalte fiinţe vii? 

Oare nu Dumnezeu, care acum solicită, mai presus de toate lucrurile și în locul tuturor lucrurilor, bunătatea ta? Nu ar trebui oare să ne fie rușine, nouă, care am primit sau sperăm să primim de la El atâtea binefaceri, să nu plătim măcar cu bunătatea noastră? Și dacă El, care este Dumnezeu și Domn, nu se ruşinează să se numească Tatăl nostru, oare noi îi vom renega pe fraţii noștri? 

Fmraților și prietenii mei, să nu permitem să administrăm în mod rău ceea ce, prin dar divin, ni s-a dăruit pentru ca să nu trebuiască să auzim acele cuvinte ale lui Petru: Rușinați-vă, voi, care ţineţi lucrurile altuia, imitaţi mai curând dreptatea lui Dumnezeu şi nimeni nu va mai fi sărac. 

Să nu ne trudim să adunăm și să păstrăm bogății, în timp ce alții suferă de foame, pentru a nu merita reproşurile dure şi tăioase făcute deja altădată de profetul Amos, atunci când a spus: „Voi spuneți: Când va trece luna nouă, ca să vindem grâul, şi sâmbăta, ca să deschidem grânarele” (.Am 8,5). 

Să imităm acea supremă și primordială lege a lui Dumnezeu, care face să cadă „ploaia peste cei drepţi şi peste cei păcătoși și face să răsară soarele în mod egal pentru toţi”; care oferă tuturor animalelor pământului câmpia, izvoarele, fluviile, pădurile; dăruiește aer păsărilor și apă vieţuitoarelor acvatice; dă tuturor cu multă dărnicie bunurile vieţii, fără restricţii, fără condiţii, fără delimitări; tuturor le dă cu îmbelșugare mijloacele de subzistență, fără vreo lege care să-i circumscrie, fără granițe care să-i despartă; a dat toate în comun cu mărinimie şi îmbelșugare, și fără nici o lipsă. Astfel împodobește demnitatea naturii cu darurile sale și bogățile bunătăţii Sale. (Sf Grigotie Teologul)

Categories: Articole