Pătimirea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos este garanţie sigură de slavă și, în același timp, învăţătură a răbdării. 

Ce mai trebuie să aștepte inimile credincioșilor de la harul luu Dumnezeu? Într-adevăr, Fiul unulnăscut al lui Dumnezeu, împreună veșnic cu Tatăl, părându-I-se prea puţin să se nască om între oameni, a voit să meargă până acolo încât să moară ca om şi chiar prin mâna acelor oameni pe care El Însuşi i-a creat. 

Este lucru mare ceea ce ne este promis de Domnul pentru viitor, dar este mult mai mare ceea ce celebrăm amintind ceea ce deja s-a împlinit pentru noi. Unde erau și ce erau oamenii atunci când Hristos a murit pentru păcătoşi? Cum se poate îndoi cineva că El va da credincioșilor Săi viaţa Sa de vreme ce El nu a ezitat să-și dea și moartea Sa pentru ei? De ce oamenii cred aşa de greu că într-o zi vor trăi cu Dumnezeu? 

Deja s-a verificat un fapt mai de necrezut, că Dumnezeu a murit pentru oameni. 

De fapt, cine este Hristos? Este cel despre care se spune: La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul (In 1,1). Acest Cuvânt al lui Dumnezeu s-a făcut trup şi a locuit între noi (In 1,14). El nu ar fi avut nimic în Sine ca să poată muri pentru noi, dacă nu ar fi luat de la noi un trup muritor. În felul acesta, El, Cel nemuritor, a putut să moară, voind să-şi dea viaţa pentru cei muritori. I-a făcut părtași de viața Sa pe cei a căror moarte a împărtășit-o. Într-adevăr, noi nu aveam nimic din care să avem viaţa, așa cum El nu avea nimic de la care să primească moartea. De aici schimbul uimitor: și-a însușit moartea noastră și ne-a dat viaţa Sa. Deci, nu rușine, ci încredere nelimitată și laudă imensă în moartea lui Hristos.

A luat asupra Sa moartea pe care a găsit-o în noi, și astfel, a asigurat acea viaţă care nu putea să vină de Ia noi. Ceea ce noi, păcătoşii, am meritat pentru păcat, a plătit Cel care era fără păcat. Și cum nu ne va da acum ceea ce merităm pentru dreptate, El, care este cel care îndreptățește ? Cum să nu dea răsplată sfinților, El, Cel fidel adevărului, care fără vină a suportat pedeapsa celor răi? 

De aceea, fraților, să mărturisim fără frică, ba chiar să proclamăm că pentru noi a fost răstignit Hristos. Să o spunem nu cu frică, ci cu bucurie, nu cu jenă, ci cu demnitate. 

Apostolul Pavel a înţeles bine acest lucru și l-a făcut ca un titlu de glorie. Putea să celebreze cele mai mari şi fascinante realizări ale lui Hristos. Putea să se laude amintind de prerogativele înalte ale lui Hristos, prezentându-L drept creator al lumii, deoarece este Dumnezeu împreună cu Tatăl, și ca stăpân al lumii, deoarece este om asemenea nouă. Totuși, nu a spus altceva decât aceasta: În ce mă priveşte, nu mă voi lăuda decât în crucea Domnului nostru Iisus Hristos (Gal 6,14). (Fericitul Augustin)

Categories: Articole