Poate că ai să-mi pui o întrebare: Cum de Apostolul a spus: Nu știm ce să cerem în rugăciune, așa cum se cuvine (Rom 8,26)?

Cu adevărat, nu putem presupune că acela care spunea aceasta, sau cei cărora se adresa, nu cunoșteau Rugăciunea Domnească.
Totuși, de această ignoranță nu s-a arătat scutit nici Apostolul, deși el știa să se roage așa cum se cuvine. De fapt, atunci când i-a fost înfipt un ghimpe în trup și un trimis al Satanei a primit misiunea să-l chinu­iască, pentru ca să nu se mândrească datorită măreției descoperirilor, de trei ori l-a rugat pe Domnul să-l elibereze de încercare. Astfel, el a arătat că nu știe în acest caz ce era mai potrivit să ceară. Însă, la sfârșit, a auzit răs­punsul lui Dumnezeu care îi explica pentru ce nu se întâmpla ceea ce cerea un om așa de sfânt și pentru ce nu era potrivit să obțină: Îți este suficient harul Meu, căci puterea se arată în slăbiciune (2 Cor 12,9).
Pentru aceasta, în încercări, care pot să folosească sau să dăuneze, noi nu știm ceea ce este potrivit să cerem, și totuși, pentru că este vorba de lucruri grele, chinuitoare și contrare înclinației naturii, urmând o dorință comună tuturor oamenilor, ne rugăm să fie luate de la noi. Dacă El nu îndepărtează încercările de la noi, nu trebuie să credem, din cauza aceasta, că suntem uitați de El, ci, mai degrabă, prin suportarea sfântă a relelor, trebuie să sperăm în bunuri mai mari. Astfel, puterea Mea se arată în slăbiciune. Acestea s-au scris pentru ca nimeni să nu se mândrească dacă este ascultat atunci când cere cu nerăbdare ceea ce i-ar fi mai folo­sitor să nu obțină. Pe de altă parte, să nu se descurajeze și nici să nu dispere de milostivirea divină dacă nu este ascultat atunci când cere bunăstare, care, până la urmă, ar putea să-l amărască mai mult sau să-l dărâme total. Așadar, în aceste lucruri nu știm cu adevărat ceea ce este potrivit să cerem.
De aceea, dacă se întâmplă chiar contrariul la ceea ce am cerut în rugăciune, noi, suportând cu răbdare și mulțumind pentru orice s-ar întâmpla, nu trebuie deloc să ne îndoim că era mai potrivit pentru noi ceea ce a voit Dumnezeu decât ceea ce voiam noi. Ne arată Mijlo­citorul nostru divin, care, spunând: Tată, dacă este posibil, să treacă de la mine potirul acesta (Mt 26,39), imediat după aceasta, modificând voința umană pe care o avea în Sine, prin omenitatea pe care a asumat-o, a adăugat: Dar nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu.

Iată de ce, pe bună dreptate, prin ascultarea unui singur drept, cei mulți au fost făcuți drepți (cf. Rom 5,19). (Fericitul Augustin)

Categories: Articole