Ce este omul, că te gândești la el? (Ps 8,5). Ce taină nouă și mare învăluie existența mea? Pentru ce sunt mic și, în același timp, mare, umil, și totuși, plin de slavă, muritor și nemuritor, pământesc, și în același timp, ceresc? Este necesar ca eu să fiu înmormântat împreună cu Hristos, ca să înviez cu Hristos, ca să fiu împreună-moștenitor cu Hristos, ca să devin fiu al lui Dumnezeu, ba, mai mult, să devin cum este Însuși Dumnezeu.
Iată realitatea profundă care este cuprinsă în acest mister nou și mare. Dumnezeu a asumat în mod deplin omenitatea noastră și a fost sărac pentru a face să învie trupul, să-i salveze chipul de la început și să restaureze ast­fel omul ca să devenim una cu Hristos. El ni s-a comunicat în întregime. Tot ceea ce este El a devenit complet al nostru. Sub toate aspectele, noi suntem El. Prin El purtăm în noi chipul lui Dumnezeu de care și prin care am fost creați. Fizionomia și amprenta care ne caracterizează este cea a lui Dumnezeu. De aceea, numai El poate să ne recunoască pentru ceea ce suntem. Prin urmare, trec pe planul al doilea diferențele și deosebirile fizice și soci­ale, care desigur că există între oameni. Pentru aceasta, se poate spune că nu mai este nici bărbat nici femeie, nici barbar nici scit, nici sclav nici liber (Col 3,11).
Să dea Dumnezeu ca și în viitor să reușim să devenim ceea ce sperăm că suntem și ceea ce ne-a pregătit iubirea lui Dumnezeu! El cere puțin de la noi, însă acum și întot­deauna El le face daruri celor care Îl iubesc. Așadar, plini de speranță în El, să suferim toate și să suportăm toate cu blândețe. Să avem curajul să-I mulțumim întot­deauna și pretutindeni, în bucurie și în durere. Să ne convingem că încercările sunt instrument de mântuire. Apoi, să nu uităm să recomandăm Domnului sufletele noastre și pe cele ale celor care ne-au precedat în călătoria comună către casa părintească.
Doamne, Tu ai creat toate, Tu ai plăsmuit ființa mea! Tu ești Dumnezeu, Tată și călăuză a tuturor oamenilor! Ești suveranul vieții și al morții! Ești apărarea și mân­tuirea sufletelor noastre! Tu ai făcut toate! Tu conduci progresul tuturor lucrurilor, alegând scadențele cele mai potrivite și ascultând de înțelepciunea și providența Ta infinită și aceasta o faci mereu, prin Cuvântul Tău!
La timpul nostru, primește-ne și pe noi, după ce ne-ai condus de-a lungul pelerinajului pământesc până la scopul hotărât de Tine. Fă să ne prezentăm la Tine bine pregătiți și senini, fără să fim tulburați de teamă, să nu fim în stare de dușmănie față de Tine, măcar în ultima zi, cea a plecării noastre. Fă să nu ne simțim smulși și dezrădăcinați cu forța din lume și din viață și să nu pornim fără voie la drum. În schimb, fă să venim senini și bine dispuși, ca acela care merge pentru viața fericită care nu se sfârșește niciodată, pentru acea viață care este în Hristos Iisus, Domnul nostru, căruia să-i fie slavă în vecii vecilor. (Sf Grigorie Teologul)

Categories: Articole