Domnul nostru a fost zdrobit de moarte, dar, la rândul Său, El a călcat-o în picioare ca pe o stradă bătătorită. S-a supus morţii în mod spontan, a acceptat voluntar moartea, pentru a distruge acea moarte care nu voia să moară. Într-adevăr, Domnul nostru a ieșit purtând crucea pentru că așa a voit moartea. Însă, pe cruce, prin strigătul Său, i-a scos pe morți afară din iad, chiar dacă moartea încerca să se opună. 

Moartea L-a ucis în trupul pe care El îl asumase. Însă cu aceleaşi arme El a triumfat asupra morţii. Divinitatea s-a ascuns sub omenitate și S-a apropiat de moarte, care a ucis şi care, la rândul său, a fost ucisă. Moartea a ucis viața naturală, dar a fost ucisă de viaţa supranaturală. 

Și cum moartea nu putea să înghită Cuvântul fără trup, și nici iadul nu-l putea primi fără carne, El s-a născut din Fecioară, pentru a putea coborî prin intermediul trupului în împărăţia morților. Însă o dată ajuns acolo cu trupul pe care îl asumase, a distrus și a risipit toate bogăţiile și toate comorile iadului. 

Hristos a venit la Eva, născătoarea tuturor celor vii. Ea este via al cărei gard a fost deschis chiar de moarte prin mâinile aceleiași Eve care, pentru aceasta, trebuia să guste roadele morţii. Eva, mama tuturor celor vii, a devenit și cauză de moarte pentru toţi cei care trăiesc. 

Apoi a înflorit Maria, viţă nouă în locul vechii Eve și în ea și-a luat locuință viaţa cea nouă, Hristos. S-a întâmplat atunci că moartea s-a apropiat de El pentru a-L devora cu obișnuita sa siguranță şi inevitabilitate. Însă nu şi-a dat seama că în fructul muritor, pe care îl mânca era ascunsă Viaţa. Aceasta a cauzat sfârșitul morţi devoratoare. Moartea L-a înghiţit fără nici o teamă și el a eliberat viața şi, prin ea, mulțimea oamenilor. 

A fost foarte puternic Fiul tâmplarului, care a purta crucea sa deasupra iadului care înghițea totul și a transferat neamul omenesc în casa vieţii. Și cum din cauza lemnului neamul omenesc căzuse în aceste locuri subterane, pe un lemn a trecut în locuinţa vieţii. De aceea, în acel lemn în care fusese altoit un vlăstar amar, a fost altoit un vlăstar dulce, ca să-L recunoaștem pe Acela căruia nu-i poate rezista nici o creatură. 

Slavă Ție, care ai făcut din crucea Ta o punte peste moarte! Pe această punte sufletele se pot transfera din regiunea morţii în cea a vieţii. 

Slavă Ție, care Te-ai îmbrăcat cu un trup muritor şi l-ai transformat în izvor de viaţă pentru toți muritorii! 

Desigur, Tu trăieşti acum. Cei care Te-au ucis au acţionat faţă de viaţa Ta asemeni agricultorilor. Au semănat-o ca pe grâu în brazda adâncă. Însă, de acolo, a înflorit și a făcut să învie toți împreună cu Sine. 

Veniţi, să-I oferim iubirea noastră ca jerttă mare și universală, să-i înălțăm cântece solemne şi să-I adresăm rugăciuni Celui care a oferit crucea Sa ca jertfă lui Dumnezeu, pentru a ne face pe noi toţi bogaţi prin inestimabila Sa comoară. (Sf Efrem Sirul)

Categories: Articole