Punerea moaştelor în antimise este un uz destul de vechi, care continuă o veche tradiție creştină. Pe vremea persecuţiilor, pentru săvârşirea sfintei Liturghii, se afla în catacombe un loc de masă, o firida boltită, făcută în perete şi numită îndeobşte, ar-cosolium. În arcosoliile criptelor, se îngropau numai moaşte de martir şi numai într-un arcosoliu ce conținea asemenea moaşte, se putea săvârşi sfânta Liturghie. Uzul acesta, născut în penumbra catacombelor, se păstră şi mai târziu şi deveni lege prin Sfinţii Părinți, care au hotărât ca sfânta Liturghie să se săvârşească numai deasupra sfintelor moaşte ale unui martir. De aceea vedem până azi, că atât antimisele cât şi sfânta Masă trebue să conţină câte o părticică din sfintele moaşte.

Întotdeauna antimisul trebue să fie pe iliton, sau să fie dublat de o căptuşeală, care să-l apere de murdărie şi de roaderea prea repede.

(Diac Dr Nica M. Tuță, Sfântul Antimis, Tipografia cărților bisericești, București. 1943, p. 38)

Categories: Articole